Tânăr din Bistrița care nu a respectat măsura arestului la domiciliu, reținut de polițiști

La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui tânăr de 20 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de evadare.

"În fapt, în noaptea de 23 spre 24 noiembrie a.c., în jurul orei 04.50, polițiștii Biroului de Ordine Publică care desfășurau activități preventive pe raza municipiului Bistrița, l-au observat pe o stradă pe tânărul în cauză, iar la momentul în care a văzut polițiștii, acesta a fugit.

A fost prins și condus la sediul Poliției unde, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul era plasat în arest la domiciliu, la o adresă din Bistrița. Ca urmare a celor constatate, polițiștii au sesizat organele judiciare cu privire la încălcarea obligațiilor stabilite, în vederea înlocuirii măsurii", se arată în comunicatul IPJ BN.

Cercetările în acesta caz sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5