3 sporturi la care suntem buni pe plan internațional
Sportul românesc a reușit să se impună la mai multe categorii și chiar să confirme prin obținerea unor medalii la Jocurile Olimpice de Vară și multe alte concursuri apreciate la nivel mondial. Dacă la fotbal nu reușim să ne impune pe plan internațional, există alte sporturi precum canotajul, haltere, înot, tenis de masă sau lupte, unde am reușit să avem un cuvânt de spus.
Fotbalul este considerat „sportul rege”, dar la nivel internațional România încă nu surprinde, nu a mai jucat de 27 de ani la un Campionatul Mondial. Cu toate acestea, sportivi din alte sporturi au ținut steagul sus și au demonstrat lucrul acesta prin numeroasele titluri obținute în cadrul Campionatelor Mondiale și chiar al Jocurilor Olimpice de Vară. Probele unde au concurat sportivii români au fost listate la pariuri, Gets Bet case pariuri online a fost una dintre acele platforme care ne-au permis să pariem pe sportivi precum David Popovici. De altfel, hai să edem care sunt sporturile unde România a impresionat pe plan internațional:
Înot
Prestația sportivilor români la Jocurile Olimpice de Vară a adus nenumărate medalii, iar printre ei s-au numărat foarte mulți înotători. Cel mai recent exemplu este cel al lui David Popovici, primul campion olimpic al natației masculine de la noi din țară. El a reușit să iasă campion european și mondial în anul 2022 la proba de 100 metri și 200 metri liber. De altfel, România a reușit să cucerească 11 medalii olimpice la natație. 4 medalii de aur, 2 de argint și 5 de bronz este numărul medaliilor cucerite.
Sportivul în vârstă de 20 de ani, David Popovici a reușit să confirme forma bună cu două medalii obținute la Jocurile de Vară de la Paris din 2024. A cucerit o medalie de aur în proba de 200 metri liber, atunci când a reușit să-i depășească pe alți înotători . 1:44:72 a fost tipul obținut de român în finala unde Matthew Richards (Marea Britanie) și Luke Hobson (Statele Unite ale Americii) au cucerit medaliile de argint și bronz. Românul a mai reușit să cucerească și medalia de bronz în proba 100 metri liber, când a concurat pe culoarul 2. 47,49 a fost timpul obținut în proba câștigată de chinezul Pan Zhanle cel are a stabilit și un record mondial prin timpul 46,40 pe care l-a reușit. Pe locul secund s-a clasat australianul Kyle Chalmers, cu timpul 47,48.
Canotaj
În ciuda unor probleme evidente în țară din cauza lipsei unei piste speciale pe care să se antreneze canotori români, sportul a adus multe medalii olimpice României. Numai la Jocurile Olimpice de Vară din 2024 s-au cucerit cinci medalii, trei de argint și două de aur. Zestrea a demonstrat din nou faptul că acest sport ține steagul sus la nivel mondial. Canotajul este al doilea sport care a adus cele mai multe medalii olimpice. 22 de aur, 15 de argint și 9 de bronz.
Nouă echipaje a propus România în Finalele A de la Jocurile Olimpice dintr-un total de douăsprezece pe care le-a avut. După 20 de ani, echipajul de 8+1 feminin a cucerit aurul olimpic, atunci când Adriana Adam, Roxana Anghel, Amalia Bereș, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Victoria Petreanu, Simona Radiș, Maria Rusu, Ioana Vrînceanu au avut un parcurs foarte bun. Andrei Cornea și Marian Enache au adus și ei aurul olimpic pentru România în proba de dublu vâsle. Al trei medalii de argint au fost aduse de Ancuța Bodnar, Simona Radiș (dublu vâsle feminin), Roxana Anghel, Ioana Vrînceanu (dublu rame feminin) și Ionela Cozmiuc, Gianina von Groningen (dublu vâsle feminin categoria ușoară).
Tenis de masă
Prima medalie internațională cucerită de România a venit la Campionatul Mondial de la Praga, ediție care a avut loc în anul 1936. Încă de atunci a fost un semn că acest sport va fi unul la care contăm la nivel mondial. În 2024, România a terminat pe locul 4 la Cupa Mondială pe Echipe Mixte, o adevărată performanță remarcată de presa din țara noastră pentru că tricolorii erau favoriți numărul 12.
În clasamentul mondial masculin, Ovidiu Ionescu este cel mai bine clasat român. Apare pe poziția 50, cu 565 de puncte. Este urmat de Eduard Ionescu, locul 51, cu 452 de puncte și Iulian Chiriță, locul 91, cu 262 de puncte. Tenisul de masă feminin este dominat de sportive din Asia, ele ocupă primele 12 locuri. În schimb, Bernadette Szocs este locul 13, cu 1725 puncte și este cea mai bine clasată sportivă din Europa. Elizabeta Samara este locul 30, cu 860 de puncte, iar Adina Diaconu este pe 75, cu 366 de puncte.
Tot jucătoare asiatice domină și tenisul de masă feminin la dublu. Cuplul japonez format din Satsuki Odo și Sakura Yokoi se află pe primul loc, cu 4.115 puncte. Bernadette Szocs/Sofia Polcanova (România-Austria) se află pe locul 9, cu 1.225 puncte. Singura echipă 100% românească din top 100 este formată din Elizabeta Samara și Andreea Dragoman, iar locul pe care se află este 14, cu 929 de puncte.
România rămâne o țară care se bate pentru supremația la nivel mondial în mai multe sporturi și a demonstrat asta atunci când a fost nevoie. Medaliile cucerite la Jocurile de Vară de la Paris din 2024 și la Campionatele Europene sau Mondiale au confirmat faptul că înotul, canotajul și tenisul de masă sunt sporturi de elită la care țara noastră poate emite pretenții mari și își poate măsura forțele cu granzii lumii.
Citiţi şi:
- Alin Florin Cioancă reprezintă Bistriţa-Năsăud la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud
- Vezi cine va reprezenta Bistriţa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro!
- Portret de olimpic
- Aur pentru Năsăud! Canotoarea Alina Pop aduce acasă medalia ce străluceşte ca soarele de la Campionatul European din Polonia
- Sportul nu intră în vacanță: EURO 2024, Copa America & Jocurile Olimpice sunt competițiile verii
Adaugă comentariu nou