Preasfinția Sa Claudiu la Hramul Mănăstirii „Coborârea Spiritului Sfânt” din Molișet. A fost binecuvântată pietra de temelie a unei noi biserici dedicate Fericitului episcop Iuliu Hossu

Duminică, 15 iunie 2025, s-a serbat Hramul Mănăstirii „Coborârea Spiritului Sfânt”, din Molișet - Protopopiatul Beclean, a Ordinului Călugărilor Sf. Vasile cel Mare.  Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, care a avut alături zeci de preoți, diaconi, subdiaconi, studenți ai Seminarului Teologic Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul Angeli din Cluj-Napoca, cor a cărui muzică sacră a răsunat la 1 iunie, în Bazilica San Pietro din Roma, la celebrarea în limba română dedicată Fericitului episcop și cardinal Iuliu Hossu.

Celebrarea de Hram a anului 2025, ca în fiecare an este ocazie pentru un important pelerinaj la această mănăstire, cu mii de participanți – cei mai mulți din județele apropiate: Bistrița, Maramureș, dar și Cluj sau alte regiuni.

Pelerinajul tradițional la Molișet amintește marile pelerinaje ale Bisericii Române Unite cu Roma, cu cea mai mare amploare între anii 1936 – 1948, când, urmându-și Păstorul, pe Arhiereul Iuliu Hossu acum fericit martir, zeci de mii de credincioși mergeau, cu căruța și pe jos, în cântec și rugăciune, la Sfintele Mănăstiri ale acestui Ordin (OSBM), în zilele marilor sărbători de peste an.

Actuala ediție a Pelerinajului la Molișet – din acest An dedicat Cardinalului Iuliu Hossu în România, An al Speranței în Biserica Catolică – a marcat un nou început pentru Comunitatea OSBM de aici de la poalele Țibleșului prin binecuvântarea, de către Preasfinția Sa Claudiu, a pietrei de temelie a unei noi biserici a acestei mănăstiri, care va fi dedicată Fericitului episcop Iuliu Hossu.

Această zi de acum istorică pentru Biserică și „Ordinul nostru” – cum numea Episcopul Iuliu Hossu acest Ordin de Călugări OSBM, a fost marcat prin prezența Pr. Protoarhimandrit Robert Roman Lisseiko OSBM, Superiorul general al Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, sosit de la Roma, a Pr. Ieromonah Ioan Albu, Protoegumen OSBM – Superiorul provinciei române a Călugărilor Bazilieni, a Pr. Ieromonah Dominic Huja, egumenul mănăstirii, împreună cu Comunitatea de la Molișet, a Călugărilor Bazilieni din întreaga Provincie română a OSBM. Au fost de asemenea prezenti preoți în număr mare, între ei, pr. Cristian Goia, Protopopul de Beclean, Bistrița și Rodna, Pr. Marius Cerghizan, protopop de Someș precum și preoți din  eparhia de Cluj-Gherla și alte eparhii ale Bisericii Române Unite cu Roma.

Au participat, de asemenea, autorități centrale: Dl. ministru Ciprian Olinici, Secretar de stat pentru Culte, împreună cu Pr. Marius Cîmpean, Director de Cabinet al Secretariatului de Stat pentru Culte, Dl. Senator Cristian Nicula, autorități locale, precum Dl. Vlădut Purja, Primar al com. Târlișua.

S-au alăturat rugăciunii din această zi însorită la Molișet persoane consacrate: Maica Andreea Axenie și Surori Baziliene din toate comunitățile Provinciei române a Ordinului Surorilor Sfântului Vasile cel Mare, precum și, din Congregația Maicii Domnului Sora Letiția, Consilieră generală, Sora Ștefania, Superioara comunității de la Cluj-Napoca și Surori CMD.

Rugăciunea Sfintei Liturghii, la care s-au făcut multe spovezi, și sute de credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, cuvântul Ierarhului de Cluj-Gherla, cuvântul de la final al Pr. Protoarhimandrit Robert, Superior general OSBM, și al Pr. Protoegumen Ioan Albu, comuniunea spirituală între cei prezenți, dar și cu ascultătorii postului Radio Maria România, au unit sufletele și au întărit credința în Dumnezeu.

Totodată, în ziua de vară răcorită de adiere de vânt lină, natura întreagă, verde, cântecul de păsări, totul participa la armonia ce s-a creat și la înălțătoarea celebrare.

La încheiere, ca de fiecare dată, oaspeții Călugărilor și Fraților Bazilieni, cei veniți de aproape și de departe, au fost invitați la agapa fraternă care a fost îndestulătoare pentru toți.

Biroul de Comunicații Sociale al Episcopiei de Cluj-Gherla

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5