Ion Radu Zăgreanu: Cinci centimetri pătrați de slănină
Cu două zile, înainte
de a se reîntoarce în îndepărtata și vasta Canadă,
fiica mea Silvana mi-a spus,
că, deși nu este voie,
va pune în valiză,
măcar cinci centimetri pătrați de slănină
de la Malin.
Intuiam motivarea acestei dorințe.
,,-Vreau să duc cu mine,
ceva legat de copilăria mea,
din mirificii ani de la Malin,
din casa bunicilor,
din ograda lor.
Acolo, tăiatul porcului
era un spectacol fabulos,
pentru mine, ceva de basm.
Învelită în emoții,
aproape că nu dormeam deloc,
în noaptea care preceda
înfiorătorul act,
din prima fază a evenimentului.
Stăteam în pat
ca un iepure speriat,
pregătită să-mi pun palmele
peste urechi, ca să nu aud
urletul porcului.
Pentru mine nu era un guițat,
ci un răcnet al celui care nu mai avea nicio șansă.
După înspăimântarea sonoră,
apăream și eu în prejma porcului.
Dintr-o cutie metalică ieșea focul pârjolului
și cel care o manevra
învârtea un fel de manivelă
și din gura carcasei de tablă
țâșneau parcă flăcările iadului.
Cum ar spune poetul tău preferat, Ion Mureșan,
,,prin găurile din memorie” (,,Poem rău”),
eu simt acum olfactiv
mirosul șoricului fript, retrăiesc așteptarea,
mea de atunci, de a gusta
dintr-o ureche a porcului, bine prăjită.
Mă regăsesc în vânzoleala
celor din prejma învinsului
în acțiunile lor febrile,
îi am alături pe bunicii mei ocrotitori.
În Canada, într-o proximă seară,
o să ne înfruptăm
din cei cinci centimetri pătrați de slănină.
Probabil că voi îmbrăca
și ia mea românească,
ca un omagiu
pentru tot ceea ce reprezintă
pentru mine Malinul, copilăriei mele.
La ,,Cina de taină”, vor fi prezenți din cer,
bunicii mei, în gândurile mele, părinții mei
și ograda primilor mei ani de viață.
De fapt, la cină, în fața unei farfurii goale,
o să fie copilăria mea, din satul bunicilor,
acum coborâtă din amintirile mele,
ca o haină pe care o iei din cuier
și o îmbraci, fiindcă afară e frig și plouă,
plouă și în sufletul meu.”
Ion Radu Zăgreanu
Adaugă comentariu nou