Mirodenii din Bistriţa, peste Ocean, în Canada

România din dulăpiorul de bucătărie
 
Fiicei mele Silvana 
 
I-am dus fiicei mele Silvana
în îndepărtata și vasta Canadă,
niște busuioc, niște cimbru, niște mărar de la Malin.
,,-De câte ori deschid dulăpiorul din bucătărie,
unde le-am pus,
le miros, pe rând pe toate”,
îmi mărturisea ea.
,,-Busuiocul mi-o readuce în față
pe bunica mea venind de la biserică,
cu o cantă de sticlă,
în care se afla agheasmă
și busuiocul se odihnea în ea
ca un fel de corabie mică,
ancorată în poziție verticală.
Cimbrul mă duce în cohea,
unde bunica pregătea,
în oalele de pe sobă
ciorbă de varză sau de fasole.
Pentru nerăbdarea mea,
eram răsplătită
cu câte o lingură de lemn,
plină cu varză abia cârcălită
sau cu ,,pui” de fasole,
așa cum numea bunica, boabele de fasole.
Cimbrul îmi mai deschidea o fereastră
în amintirile mele din copilărie,
fantastica zi a tăierii porcului.
Atunci bunicul presăra cimbru,
peste carnea pentru cârnați,
din covata de lemn
sau peste ingredientele pentru maioș.
Mărarul însemna biruința primăverii,
cașul și urda de la stâna lui Tica,
aceasta din urmă asfixiată
în neuitatele plăcinte cu urdă și cu mărar verde.
Mărarul mai era
și un fel de buzdugan
pe care Ajunul de Crăciun
îl arunca în oala cu găluște.
Mărarul de pe fundul oalei de lut
își răspândea mireasma înafara ei,
îi întâmpina pe colindători
de la intrarea lor în ogradă.
În jurul sobei, noi copiii
o obligam pe bunica să ne dea,
sarmale încă nefierte bine,
în pârgă, cum ne spunea nouă,
după ce ne tot amăgea,
că întâi mirosul trebuie să ajungă la Dumnezeu.
Aici e România mea olfactivă,
închisă în acest dulăpior,”
a adăugat Silvana,
înainte de a pleca de la ea.
Și boabe mari de lacrimi
au sudat aerul dintre noi,
ca o diademă a unui tablou,
pe care pereții bucătăriei
îl primeau bucuroși și îl așezau
într-un cui invizibil.
Ion Radu Zăgreanu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5