Gustul şi mirosul patriei

În primii ani de liceu, când am întâlnit definiţia patriei din versetul 28 din ,,Cântarea României” a lui Alecu Russo, ea m-a încântat şi am învăţat-o pe de rost.
M-a fermecat curgerea ei lirică, nota ei uşor sentimentală, aura sa de nostalgie rurală. Nu îmi imaginam că peste zeci de ani voi fi convins că patria, ţara poate avea gust şi miros. O intâmplare familială m-a ajutat să parcurg uşor drumul spre această concluzie. Prin intermediul unei rudenii i-am trimis fiicei mele, Silvana, actualmente stabilită în Canada, o bucată de slănină afumată, nişte cârnaţ uscat, mărar, cimbru, tarhon, leuştean.
Când produsele gastronomice şi condimentele au ajuns la destinaţie, soţul Silvanei, Paul, a spus: ,-O să avem parte de un adevărat festin!”. Cu gesturi care trădau o anume încărcătură emoţională, el a luat slănina şi cârnaţul, a tăiat din ele felii subţiri, a ,,dumnicat” o ceapă şi apoi s-au înfruptat din bunătăţile româneşti. Dacă aş fi fost de faţă le-aş fi ,,servit” şi versurile blagiene: ,,Mi-ai dibuit aplecarea firească şi gustul ce-lam/pentru tot ce devine în patrie” (,,Mirabila sămânţă”).
,,Când pregătesc câte o ciorbă, totdeauna adaug în ea mărar, sau cimbru, sau tarhon, sau leuştean”, a adăugat Silvana. Atunci ,,mitoase a România” în bucătărie, îmi zicea fiica mea. Parafrazând aserţiunile lui Nichita Stănescu: ,,Noi de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră”, aş adăuga, că uneori avem o patrie de de mărar, de cimbru, de tarhon, de leuştean...sau amintindu-ne cu un surâs de ,,Ţiganiada” lui Ion Budai-Deleanu, avem o patrie de slănină sau de cârnaţi.