„Dacă există – Visul pe care l-am ținut minte – În dimineața cuvintelor” de Elena M. Cîmpan

Volumul recent al poetei Elena M. Cîmpan, „Dacă există – Visul pe care l-am ținut minte – În dimineața cuvintelor”, se remarcă printr-o construcție tripartită, fiecare parte reprezentând o etapă distinctă a reflecției poetice. Titlul însuși devine programatic, conducând cititorul de la ipoteza existențială („Dacă există”), la tărâmul oniric („Visul pe care l-am ținut minte”), pentru a se așeza, în cele din urmă, în templul limbajului („În dimineața cuvintelor”).

 

Prima secțiune, „Dacă există”, se constituie într-un exercițiu de interogație metafizică. „Un mare dacă/ al întâmplării, al deciziei,/ condiția magnifică a existenței…” – aceste versuri ilustrează poetica întrebării, a condiționalului care devine, paradoxal, certitudine a trăirii. Poeta are capacitatea de a extrage poezie din tot ceea ce o înconjoară, filtrând realitatea prin sensibilitatea romantică, dar și prin rigoarea profesoarei conștiente că lectura trebuie pregătită, orientată, înțeleasă. Aici se observă tendința de perfecțiune: versul este lucrat până la forma definitivă, chiar și „pentru un singur cititor”.

 

Partea a doua, „Visul pe care l-am ținut minte”, explorează relația dintre vis și realitate. Oniricul devine teritoriu de cunoaștere și de tandrețe, iar „zborul de vis” simbolizează libertatea absolută a ființei: „Stii zborul acela din vis… care e numai al tău/ pe deasupra câmpiilor”. Poeta își asumă aici și dimensiunea memorială, refuzând uitarea prin crearea deliberată a amintirii. Gestul de a „ține de mână” devine o metaforă a apropierii și a dragostei într-o lume grăbită, unde astfel de semne par a se estompa.

 

Ultima secțiune, „În dimineața cuvintelor”, este dedicată în mod aproape integral reflecției asupra limbajului. Cuvintele sunt entități vii, capabile să „se trezească înaintea” poetei, să o introducă într-o nouă zi. Dialogul cu literele devine o confesiune lirică, dar și o formă de rezistență spirituală. În acest spațiu apare și dimensiunea civică a volumului. Poeta își exprimă luciditatea și spiritul critic: „Lumea e ciudată/ Unii vorbesc degeaba/ Alții tac degeaba”. Poemul „De ziua lui Eminescu” are accente manifeste, prin apelul direct ca și cultura română să-și cinstească valorile la același nivel cu marile culturi europene: „Iar dacă Goethe e Institut/ Cervantes e Institut,/ să fie Institut și Eminescu”. Este aici un act de respect, dar și o pledoarie pentru demnitate culturală.

 

Prin întreg volumul, Elena M. Cîmpan reușește ceea ce Hölderlin numea „a locui poetic lumea”. Ea împarte obiectele și trăirile în categorii valorice, investește lucrurile primite de la „cei care contează” cu semnificații speciale și, mai presus de toate, conferă cărții și lecturii un loc central. Poemele dedicate „sălii de lectură” exprimă nu doar nostalgie, ci și sacralizarea întâlnirii cu textul și ideea.

 

Astfel, „Dacă există – Visul pe care l-am ținut minte – În dimineața cuvintelor” este un volum care îmbină lirismul confesiv cu reflecția critică, delicatețea romantică cu luciditatea civică. Este o carte scrisă cu suflet, dar și cu o conștiință literară matură, o carte care îndeamnă la respect pentru poezie, pentru lectură, pentru adevăr.