"Dacă există visul..." Elena M. Câmpan

Poeta bistriţeană şi naţională Elena M. Câmpan, - AL. C. Miloş se scandaliza dacă i se spunea poet local -, a publicat în anul 2025, la Editura "Eikon" din Bucureşti volumul "Dacă există. Visul pe care l-am ţinut minte. În dimineaţa cuvintelor", a opssprezecea carte de poezii a autoarei prolifică, harnică, inspirată, cum puţini scriitori ai generaţiei sale. Cartea pare să fie constituită din trei părţi, sau trei cărţi se adăpostesc pentru locuire în aceleaşi două coperţi. Dacă există visul pe care autoarea l-a ţinut minte în dimineaţa cuvintelor, există poeta, şi apoi toată lumea, a cărei frumuseţe, bogăţie şi frumuseţe pot fi admirate doar în poezie, după cum se poate decripta sensul  ascuns în nuca primei poezii.

            Textele sunt lungi aproape în totalitate, poeta alegând în locul poeziilor scurte, care la unii autori merg până spre maximă, sentenţă, Elena M. Câmpan concede la dezvoltarea discursului liric cu o fervoare care procură o bucurie autogenerativă, vizând performanţa spunerii ca opusă tăcerii sau rostirii sibilinice.

            Visele pe care le ţine minte poeta sunt, de fapt, temele poeziilor pe care le dezvoltă în stare de totală conştienţă, ar fi prea "tare" să viseze direct poeme; şi visele se traduc în elemente ale cotidianului ceea ce ne sugerează că lumea diurnului se mixează cu cea din lumea somnului, şi formularea "la vida e sueno", adică viaţa e vis, şi-ar găsi confirmare deplină. Lucrurile lumii nesfârşite a cotidianului îşi fac loc în poezia care doar aparent este aluvionară, prin bogăţia spunerii, prin tenacitatea şi "agresivitatea" dicteului care nu are conotaţii negative, fiind subvenţionat de o inspiraţie prodigioasă. A căuta explicaţii dijuncte, maliţioase, maniheiste în tehnica facerii (poiein) a versului nu numai că nu este productiv, dar nu se poate fonda pe o temelie socotită ca început. Esenţială, pare, stilistic, coerenţa textului, expresivitatea directă, fără încifrarea metaforică, mai mult căutată decât naturală, la unii poeţi. La Elena M. Câmpan, poezia "curge" cu un firesc asemănător cu normalitatea macilor roşii în lanul de grâu sau "rebeliunea" vremii în "Primavera" lui Vivaldi.

            Poemul "Visul pe care l-am ţinut minte", un basm de Crăciun, "joacă" umăr la umăr pentru întâietate cu "Când vii, dragul meu" - poem atât de cald şi uman -,   şi  "Să ne ţinem de mână", una dintre cele mai frumoase poezii citite în ultimii ani. "Cât să coste un bărbat/Care să mă ţină de mână/ De la un capăt la ltul al oraşului/ Când e mai aglomerat/ Să vadă toată lumea?/Să am cu cine vorbi pe stradă/ Să-i spun tot ce gândesc eu la ora aceea/ Despre oraşul acesta/ Despre străzile lui/Şi despre oamenii din lumea aceasta/ Despre lecturile mele şi şcoală/ Şi el să-mi spună tot ce-i trece prin cap. (...) Mă gândesc cât să coste un bărbat/ Cu care să mă plimb de mână/ În oraşul acesta?..."

            Intrarea poetei în dimineaţă este pregătită de cuvinte; dimineaţa care să fie cea mitică sau cea obişnuită, apăsătoare, în care repetitivitatea fiecărei zile, cu ale sale, este torturantă prin atmosfera şi cuvintele, situaţiile, parcă mereu aceleaşi. Poemul dobândeşte existenţă fizică  în sensibilitatea autoarei: "Proaspăt, poemul intră în casă/ Dimneaşa devreme/ Pe inima goală(...) Dacă l-aş putea prinde cum vreau eu; Dar poemul zboară prin încăpere/Ca un duh răcoros în plină vară/ Se ascune, îmi zâmbeşte şi dispare..."

            În lumea poeziei există doar poezia şi poeţii, după unii şi criticii-tot poeţi, dar Elena M. Câmpan a reuşit să cucerească şi cititorii, prin firescul textelor care au o naturaleţe proprie autoarei şi o accesibilitate nelimitată. Este, în texte, o lejeritate care te face să crezi că poeziile sunt la prima mână, dar e indecent să o întrebăm pe autoare despre şlefuire, despre munca pe manuscris, oricât de grea; să-i fie di ghini, pe cât e şi bucuria cititorilor care repetă "visul"!

Victor ŞTIR