Cel mai frumos poem

Scriitoarea Elena M. Cîmpan aduce, prin volumul bilingv româno-german, „Cel mai frumos poem”, apărut la Editura Nico, poezii adunate în decursul unui an de gânduri ce răzbat prin sufletul poetului: „E atât de greu să aprinzi o flacără/ Şi când ai reuşit/ Să n-o laşi să se stingă”.

Pentru Elena, fiecare vers este parte integrantă a sufletului: „Poemele toate sunt un poem/ Suntem ceea ce scriem”. Într-un contrast al luminilor: „Fiinţă de noapte, noapte albă/ Fiinţă de zi, zi neagră”, culorile capătă alte forme, aşezându-se într-un cuib în aşteptarea infinitului: „Pentru acest dincolo de mine/ În întuneric aş vrea/ Ca roua să-nflorească” Suntem într-un poem al declaraţiilor de dragoste, în care, precum într-o casă, fiecare vers găzduieşte sentimente, bucurii, tristeţi, iar dincolo de fereastra sufletului este natura răzvrătită: „Ploaie, vânt, frunze, umbrele rupte”. Atunci când suntem conştienţi de puterea umană apare codul de descifrare al sentimentelor: „Nu sunt decât/ O copertă de carte/ În braţele tale”. Poate că în acest volum Elena M. Cîmpan are o trăire aparte a fiecărui fior al umanităţii: „Mi-ai atins sufletul/ Şi el a început să cânte” sau „Dragostea creşte cu depărtarea/ Trăieşte din amintiri şi speranţe”. Un cânt prelung precum un castel al iubirii în care fiecare îşi are rolul lui de deschizător de frumuseţi. Atunci când sentimentele se împletesc totul capătă alte trăiri: „Peste casa ta de lemn/ E casa mea de dor”… sau „Peste poemul tău de zăpadă/ E poemul meu de ghiocel”. Versurile sunt precum culorile aşezate pe pânza albă întru descoperirea actului artistic: „Visez că pictez/ Neîndemânatic/ Noaptea se aprinde cât să-mi caut/ Culorile”. Timpul este mereu acelaşi în poezia Elenei M. Câmpan, încremenind întru aşteptarea dragostei: „Mângâierea mea/ E gestul de-a întoarce/ Clepsidra/ La timp”.

Dincolo de fiecare vers e tema visului abordată în cele mai felurite moduri: „E visul de după noapte/ E dimineaţa de după vis/ E tot ce nu am scris”. Poezia este precum un pansament pe rana limbii române: „Ce-ai să faci cu poeziile mele/ Dacă rana va fi mai mare decât ele” sau „Ce-ai să faci cu mine/ Ce-ai să te faci cu poeziile mele”. Poemul devine boem în momentul în care manuscrisul construit din şoapte răsună ca un gând al Creatorului pe satul format din biserici: „Aici oamenii locuiesc în altare/ Şi vecinii stau de vorbă la lumânare/ La fiecare poartă, parcă/ E un sfânt”. Unul dintre motivele poeziei este cel al biruinţei, astfel încât inclusiv în poemul ce dă titlul volumului descoperim că dragostea învinge: „De cel mai frumos poem/ S-a îndrăgostit un alt poem/ O iubire ca toate iubirile/ Cu muritori şi muritoare”.

Prin traducerea în germană a acestor poezii de către profesoara Elena M. Cîmpan este asigurată pătrunderea volumului pe piaţa europeană, astfel încât de versuri să se bucure cât mai mulţi cititori care ştiu să aprecieze versul adevărat.