Bucuriile zilei

Omul, profesoara, scriitorul Viorica Pop îşi trăieştete admirabil spunerea latină ”carpe diem” Gândeam aşa la primirea recentei sale cătţi ”Insomniile zilei”, tipărită la Braşov.
E adevărat, sintagma poate induce gândul despre „luciditatea cea de toate zilele”.
Disponiblitatea Vioricăi Pop de a comunica prin conotaţie şi metaforă e dovedită de cele câteva volume de poezie, critică şi istorie literară, publicate până acum
Am ţinut să iau în seamă acest volum din mai multe pricini. În capitolul „Ipostaze ale cuvintelor” are o seamă de comentarii la cărţi apărute recent sau mai alaltăieri, inclusiv la cele ale scriitorului Cornel Cotuţiu. Dar vreau să abordez fermecătorul capitol „Portrete pe un fir de gând.”. Viorica Pop este foarte inspirată în a da o tentă lirică multor titluri al textelor sale. De exemplu: „Pe bobul de grâu e obrazul lui Dumnezeu”, „Mitologia calomniei”, „Voievod în Ţara Cuvintelor”, „La umbra cuvintelor”, „Glorie prin urechile acului” etc.
Aş spune că nu degeaba localitatea ei de o viaţă – Drăguş -, e în apropierea satului Lisa, al faimosului Octavian Paler. Viorica Pop îl adoră, i-a absorbit spiritul, înţelepciunea, spunerea insolită, când, acum, observă caractere, gesturi, rostiri.
Oameni fiind, venim pe lume cu oarecare sensibilitate, însă nu toţi avem capacitatea de a o comunica prin cuvânt frumos, zis sau scris. Iar farmecul unor astfel de ziceri, la Viorica Pop, e dat de vena lirică (în această carte) ce o străbate, însoţită (uneori) de o ironie fină, subtilă.
Şi acum, concret, fraze şi sintagme din capitolul „Portete pe un fir de gând”:
„Am înţeles că trecutul era prezentul ei, cu ogorul şi pădurea, cu mirosul fânului şi torsul fuiorului, cu glasul şi umărul de sprijin al bărbatului.”
(…)„ dorul era modul ei de a trăi”.
„Aprindeţi becurile, domnilor ! Trece coloana oficială a prezentului !”
(…) „categoria filosofică satul-idee”
„În vremea veche, gălăgia gâştelor de pe Capitoliu a salvat Roma de pericolul barbarilor, guicele zilelor noastre s-au emancipat, ajuntând „guicismul” în politică prin şolduri aşezate mai solid decât republica, vorba francezului Danton din piesa omonimă a lui Camil Petrescu.”
„Mă gândesc la un destin al simplităţii, în care cuvintele au tâlcul lor.”
„Diplomaţia în viaţă nu încape într-o definiţie, e mai mult o stare de veghe a destinului.”.
„Moromete ar fi înţeles că gloria iluziei le trece „şefomaniacilor” prin urechi de ace ruginite.”
(…)„ferestrele fâlfâiau aripi de bufniţă” (Doamne, câtă poezie!)..
Şi cartea Vioricăi Pop se termină astfel:
„Oricâte invenţii s-ar face, nimeni n-ar putea să inventeze unitatea de măsură a IUBIRII. Oamenii sunt măsura iubirii, ar spune filosofii. E un mister, ar spune cosmicul… Misterul e la Dumnezeu şi cheia lui i-a dat-o Fiului…”