Preotul Felician Neagoș s-a pensionat

,,A sosit momentul în care credincioșii greco-catolici din Parohiile Beclean, Săsarm, Uriu, Șieu-Odorhei, Țentea, Salva, Târlișua, cei din Fundația Bethesda-Floricica să îi mulțumească Părintelui  nostru paroh, fost protopop, Felician Neagoș, pentru tot ce a făcut, pentru cei de ieri, pentru cei de astăzi, pentru cei ce vor veni.” (Dr.  Letiția Vlăduțiu)

Duminică, 30 noiembrie 2025, preotul Felician Neagoș, de la Parohia Greco-Catolică ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Beclean, a oficiat ultima lui Liturghie în calitate de preot paroh, dânsul  fiind pensionat.

Încărcătura emoțională a acestui eveniment plutea în aer, încă înaintea oficierii Liturghiei, în prezența vicarului general al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, preotul Vasile Tofană, concelebranți fiind și preoții Emil și Lucian Tohănean, de la parohiile din Uriu și din Săsarm.

Au participat credincioși din Beclean, Uriu și Săsarm. A fost de față  și primarul orașului Beclean, domnul Nicolae Moldovan. După predica sa, vicarul general Vasile Tofană a prezentat activitatea preotului Felician Neagoș, de la începutul carierei sale pastorale, până în momentul pensionării. A evidențiat slujirea cu abnegație, cu energie contaminantă a lui Dumnezeu, conlucrarea autentică cu enoriașii săi, trăirea puternică a credinței, împreună cu aceștia, construirea de biserici. Preotul Felician Neagoș lasă aici o valoroasă moștenire, concretizată în viețile schimbate ale credincioșilor, care va rodi în sufletele lor, a adăugat vicarul general Vasile Tofană. I-a oferit o diplomă  pentru  ,.,aleasă slujire”, din parte conducerii Episcopiei. Noua perioadă de viață îi va deschide preotului pensionat calea rugăciunilor profunde, a păcii interioare, a bucuriilor spirituale, a conchis vicarul general Vasile Tofană.

Primarul Nicolae Moldovan a apreciat activitatea preotului Felician Neagoș, de care l-a legat, dincolo de relațiile administrative, o sinceră prietenie, îl consideră un om de valoare al urbei de pe Someș, un adevărat reper moral, de o modestie rară. Va propune Consiliului Local, ca într-o ședință viitoare,  să evidențieze activitatea celui pensionat.

Doamna doctor Lețiția Vlăduțiu a trecut în revistă evenimentele importante petrecute în perioada păstoririi Parohiei Greco-Catolice din Beclean de către preotul Felician Neagoș: Vizita PS Episcopul George Guțiu, cu ocazia sfințirii Capelei noastre ( acolo,  unde a fost o groapă de var, a magazinului de materiale de construcție de aici),  apoi a locului unde se va ridica  noua Biserică, cu hramul ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Onoranta vizită a Nunțiului Apostolic Jean-Claude Perisset, care a asistat la o Adorație Euharistică, Onoranta vizită a Cardinalului Vienei Cristoph Schonborn, Participarea credincioșilor la întâlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea la București și cu Papa Francisc, la Blaj, Vizita PS Florentin Crihălmeanu, cu ocazia sfințirii Bisericii și a Oratoriului din spatele ei, a Capelei ,,Acoperământul Maicii Domnului” de la Fundația  ,,Bethesda-Floricica”, Sfințirea statuii Fecioarei Maria (model Fatima), opera regretatului sculptor Ioan Mureșan, vizita pastorală a PS Claudiu Pop, Construirea de biserici în Beclean, Săsarm, Uriu.

S-a parcurs un drum lung și greu, de la prima Liturghie greco-catolică, din 1990, de pe treptele, fostei Case de Cultură din Beclean, oficiată de regretații preoți Grigore Zăgrean și Gheorghe Crișan, de la sala mare și friguroasă a Casei de Cultură, locul primelor Liturghii, la actuala Biserică, a concluzionat doamna doctor Letiția V.lăduțiu. Uniți în jurul preotului nostru, trebuie să fim la fel și în jurul noului preot Giulio Bontaș, a subliniat doamna doctor Letiția Vlăduțiu.

Subsemnatul a citit  poezia ,,Poem celor care nu se pot pensiona”. Grupul vocal din parohia Uriu a cântat o colindă îndrăgită de părintele Felician Neagoș, ,,Copil iubit cu ochi senini”, iar  grupul vocal de la Centrul de Abilitare și Reabilitare ,,Sfântul Luca”, Fundația ,,Bethesda-Florica”, a interpretat o altă colindă. Elevele Ioana Ciui și Roxana Leaha, din grupul de chitariști ai Biserici au colindat și au interpretat o melodie preferată de părintele Felician Neagoș.

Dirijorul corului, farmacistul Florin Cocean a prezentat un film cu multe imagini din activitatea preotului nostru. Doamna doctor Crina Riza  Diugan  a interpretat melodia ,,Ești preot pe vecie”.

Preotul Felician Neagoș a mulțumit tuturor și i-a îndemnat pe credincioși să-l primească cu aceeași dragoste și pe noul preot. I-a asigurat pe credincioșii săi că  îi va pomeni în rugăciunile și în liturghiile sale. Cu o poză de grup s-a încheiat  această zi emoționantă.

 

                                                                               Ion Radu Zăgreanu  

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5