PRO-VERBE: Și o vacă, atunci când este pe moarte, te mușcă

„Și o vacă, atunci când este pe moarte, te mușcă”, spune o vorbă populară, culeasă probabil din curtea unui gospodar care și-a trăit viața printre animale, dar ea poate spune  mult și despre firea umană. Dintr-o astfel de spusă transpare luciditatea omului care observă și înțelege că instinctul nu dispare niciodată, ci el doar doarme, până când simte pericolul.

                În lumea oamenilor, de multe ori, blândețea este confundată cu slăbiciunea și sensibilitatea cu vulnerabilitatea. Oamenii care aleg să tacă în loc să strige, să asculte în loc să acuze, sunt considerați fragili și manevrabili. Într-o societate grăbită și competitivă, răbdarea pare o formă de renunțare, iar bunătatea  o simplă invitație pentru șmecheri  la exploatarea fraierilor. Blândețea adevărată - se cere să o spunem răspicat - nu înseamnă lipsă de forță, ci este doar o forță controlată, disciplinată, care refuză exhibiționismul și violența.

                 Omul blând nu este un sclav, deși adesea este tratat ca unul. El muncește în tăcere, iartă fără să reproșeze, și continuă să creadă că binele are rostul lui, chiar dacă nu este imediat răsplătit. Dar, la fel ca animalul blând din proverb, și el are o limită. Când nedreptatea se adună, reacția lui poate fi surprinzătoare și atunci, în numele dreptății, cel asuprit „mușcă”.

                 Această izbucnire nu este semn de ură, ci de eliberare. Este momentul în care omul își recapătă demnitatea, refuzând să mai fie instrumentul altora. Furia lui nu e distructivă, ci curativă: o formă de revoltă care spune „până aici”.

                 Poate că de aceea, dincolo de metafora pe care o conține proverbul, fraza aceasta ar trebui să devină o reflecție colectivă. Trăim într-o lume în care tăcerea este exploatată, iar cumințenia este privită ca o slăbiciune. Dar poate că, într-o zi, cei blânzi vor învăța să-și apere blândețea. Cu demnitate. Cu luciditate. Cu o mușcătură de adevăr: până aici!