Arhitectură, muzică, psihanaliză, moarte, viață, istorie, leu

Suplimentul RL, intitulat «După 30 de ani», a ajuns la nr. 9/2019. Este interesant pentru că, de data aceasta, „atacă” «istorii de nișă», micile teme fiind cele din titlu, analizate după 30 de ani de interminabilă tranziție. Caleidoscopul este realizat de Cristian Pătrășconiu. Abordând arhitectura ultimelor decenii, Augustin Ioan trasează câteva linii directoare și concluzii deloc liniștitoare: În București peisajul anilor nouăzeci era unul după bătălie. Bucureștii fuseseră sfârtecați de demolări și de construcțiile megalomanice ale regimului național-comunist al lui Ceaușescu. Puține construcții noi încep să fie edificate abia începând cu a doua parte a deceniului. Sedii de bănci încep să schimbe scara orașului și să recicleze sisteme de frațată vitrate dintre cele vetuste, repudiate în Occident. Spălau bani. Locuințe private de mari dimensiuni, semănând mai degrabă cu blocurile comuniste decât cu vilele interbelice, s-au construit fără infrastructura urbană care ar fi trebuit să le preceadă, dacă ar fi existat o gândire urbană coerentă. Schimbarea lentă, chinuitoare și, spre final, dubioasă a regimului de proprietate (teren și clădiri existente) este, însă, cel mai important eveniment al acestei perioade, care încă produce efecte nefaste. Retrocedările, legislația deliberat ambiguă..., corupția endemică și o recent-descoperită fermitate în a nu negocia, a prea multor instanțe avizatoare, au produs coliziuni cu structura urbană așternută de comunism... (E fapt demonstrat. Nici unui edil bucureștean postdecembrist nu i-a păsat, nu-i pasă și nu-i va păsa de Bucureștiul arhitectural; vezi Halaicu, Lis, Oprea, Băse, a lu Pandele Doamnă etc – n.m., V.R. Bucureștiul urban apare bine numai în pliantele publicitare și electorale!)
Despre psihanaliza postdecembristă scrie Ioana Scoruș, psihanaliza, psihologia, psihoterapia – un domeniu confiscat de comunism. Astfel aflăm că după perioada de interdicție, în anii postdecembriști s-au înființat mai multe societăți decât am fi crezut. Mai întâi s-a înființat Societatea Română de Psihanaliză, care fundamentează criteriile internaționale ale formării profesionale. S-au înființat ulterior: Fundația Generația – centru de psihoterapie psihanalitică a copilului și adolescentului, Asociația Română de Psihoterapie Psihanalitică, Fundația Româno-Olandeză pentru Psihoterapie Psihanalitică, Asociația de Consiliere și Psihoterapie Psihanalitică din București, Asociația Româno-Franceză de Psihoterapie și Psihanaliză – „André Green”, Asociația Română de Psihanaliză de Cuplu și Familie, Insight – Asociația pentru promovarea psihanalizei clinice și teoretice. Psihanaliza este bine reprezentată astăzi, cu formare de lungă durată, cu analiza personală a viitorului practician, cursuri teoretice, supervizări etc. Există o bogată ofertă de carte de psihanaliză. În ceea ce privește penetrarea ideilor psihanalitice în rândurile populației impresia este că lucrurile nu stau la fel de bine. Există situații și situații: una este poziția intelectualului generic față de psihanaliză, în interiorul căreia se manifestă o uriașă rezistență față de psihanaliză, ea având darul de a leza narcisic pe oricine nu deține suficientă curiozitate pentru a se apleca mai îndeaproape de a înțelege despre ce este vorba; alta este cea a celor în căutare de psihoterapie sau un psihoterapeut, caz în care lucrurile pot deveni tulburi, pentru că majoritatea nu are niciun fel de informații despre școlile terapeutice, despre diferențele dintre ele. Într-o țară în care încă se face confuzie între psihiatru și psiholog și în care psihoterapeutul este orice altceva decât un profesionist capabil să ofere ajutor, ades confundat cu medicul, consilierul, cu reflexoterapeutul etc., pare că nu ar fi de mirare. Discursul autoarei este documentat și bine argumentat. Merită toată atenția.
Dan Grigore ne comunică faptul că în 30 de ani au avut loc, totuși, mari schimbări în muzică. O teorie a leului, moneda noastră națională, întreprinde Lucian Croitoru, semnalându-ne tot felul de „faze” prin care leul nostru a fost târât în ultimele decenii, zbuciumate și răspunzătoare la galopante devalorizări, inflația generală stând mereu la pândă, în ciuda tentativelor și proiectelor, după aderarea României la UE, de intrare în zona euro. Croitoru speră în crearea unei atitudini remanente față de competitivitate și, implicit, față de inflație, similară țărilor celor mai performate din zona euro, acestea fiind principala provocare a vremurilor ce vin. „Numai așa putem ști că nu vom regreta cedarea leului și a politicii monetare.”