La noi

Cornel Cotuțiu: Dialog în timp

Într-o mapă din anii imediat postdecembriști revăd două scrisori. Expeditorii nu se cunoșteau, dar, în ce mă privește, am avut revelația unui dialog intrinsec între ele.

     Am ocupat o anume funcție în cultura județului nostru, încât, când din Franța a sosit la Bistrița un mesaj despre dorința unor liceeni din zona Bretania de a cunoaște lumea românească din spațiul care i-a zămislit  spiritual pe George Coșbuc și Liviu Rebreanu, mi s-a propus să mă ocup de ei. Așa a și fost, când, timp de o săptămână, am purtat pe meleagurile noastre un autocar de adolescenți, dădăciți de profesoara Corinne Bidaud. Peste o lună am săvârșit noi o vizită la ei, cu un autocar de adolescenți de pe văile noastre bistrițeano-năsăudene.

     La scurtă vreme, am primit de la profesoară o epistolă emoționantă. Traduc din text următoarele:

     „Sunt și acum surprinsă de ușurința cu care ne-am adaptat la climatul vostru de viață, cât și de nonșalanța cu care voi ați adoptat modul nostru de viață în zilele petrecute la noi. Ca și cum ați fi fost aici de mai multe ori înainte. Chiar dacă în privirile noastre se puteau vedea uimirea și admirația, niciodată nu v-am simțit dezorientați în lumea occidentală. Cred că acest lucru se datorează marii voastre spiritualități și marii voastre culturi, care vă permit o astfel de adaptare. Da, fără îndoială, noi avem mai multe decât voi, românii, dar abia când întâlnești oameni ca voi, îți dai mai bine seama ce înseamnă bogăția de spirit și intelect.” 

     Segmentul acesta l-am vrut ca un fel de  preambul la scrisoarea ce mi-a trimis-o profesorul de engleză Liviu Bleoca, plecat în America de Nord și stabillit în California.

     L. Bleoca este originar din Cluj, s-a format socio-politic, profesional aici, apoi, prin repartiție prezidențială, a ocupat catedra de limbi străine la Colegiul-Național din Beclean. A fost foarte apreciat de către școlari și dascăli (exigent cu cei dintâi, persuasiv cu noi), remarcat inclusiv pentru preocupările sale literare, mai cu seamă în proză. Numai că, la un început de an școlar ne-a parvenit vestea că a plecat din țară, trecând peste Atlantic.

     Scrisoarea, din paginile căreia reproduc acum câteva secvențe, am parcurs-o dintr-o perspectivă oarecum psihanalitică, deoarece, dacă n-ar fi cunoscut calitatea demersului didactic din școala unde și-a început cariera, nu ar fi avut posibilitatea comparației. Iată:

      „America se cam duce de râpă și probabil că punctul cel mai slab este chiar învățământul. Elevii sunt nu numai (semi)analfabeți, dar și foarte violenți, ca întreaga societate (de altfel). La capitolul cultură, americanii stau slab de tot și mă doare sufletul când (de pildă) mă gândesc la revistele literare de acasă, care își încetează apariția sau sunt pe cale să dispară. Trebuie să vezi cu ochii tăi ce înseamnă o societate „subculturală” - cum e cea americană - ca să-ți dai seama de dimensiunea dezastrului. Și încă cea americană are măcar scuza că este eficientă în alte domenii.”

     Sunt curios ce ar gândi profesoara din Franța, cunoscând opinia aceasta și, deopotrivă, ce impresii ar aduna,reluând un traseu în România de azi; cum, tot așa, românul din California (el nu a mai revenit în țară - mister...) ce idee și-ar face aflând ce minunății colcăie în învățământul nostru de acum.

 

                                                              Cornel Cotuțiu

 

 

 

 

 

Comentarii

08/08/24 16:54
prof.Vasile Găurean

Spuneți lucruri intereesante, dle. CC. Da, e un dialog peste timp. Penibil nu e momentul actual, al unor dezvăluiri, ci al anilor în care mârșăvii incredibile pt. universitari s-au petrecut.. Cănd societatea protestează în corpore, când se iau măsuri, se cimentează regulamente sănătoase -acestea arată o societate care se vindecă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5