Cornel Cotuţiu: „Fonfii și flecarii”

     Mai toată lumea trecută prin liceu recunoaște sintagma din titlu, ca fiind a lui Mihai Eminescu în „Scrisoarea III”. Mai doresc să  relev faptul că o publicație de cultură - cum este „România literară” - are o paletă de manifestare publică largă tematic, abordând fapte ale realității imediate în termeni care, uneori, duc la pamflet, sau eseu, stârnind curiozitatea nu doar a cititorului dornic de literatură.

     Și cum interesul pentru această revistă e firesc să nu fie consecvent , când dau, în acest cadru, de articole, teste, virulente la preajma noastră administrativ-culturală, mă gândesc la cei cărora l-ar tihni astfel de momente de atitudine publică. Și încerc (prin această manieră de acum) să prelungesc actele de cunoaștere și , concomitent, de atitudine cetățenească.

     Încât, fac o selecție din două texte de acest fel, din ianuarie (revista are apariție bilunară), care pot ilustra titlul articolului meu:

     „Consecințele asupra condiției literaturii române se văd în fiecare zi. Se citește tot mai puțin, s-au desființat librării chiar în centre urbane importante, bibliotecile șolare sunt rău aprovizionate, cele din zonele rurale, de la căminele culturale, se află în stare de moarte clinică.

     Ideea primitivă că poți ajunge pe poziții sociale înalte chiar fără o pregătire școlară serioasă, a fost încurajată și de unii „demnitari” din ultimii ani, cum bine se știe, iar corupția extinsă și în învățământul universitar, măsluirea diplomelor, plagiatele de teze de doctorat mereu descoperite și nesancționate ferm, discreditează, la rândul lor, creația culturală autentică.

     Reformarea din temelii a instituțiilor chemate să susțină cultura, cu oameni pricepuți și cultivați, susținerea financiară cât de cât acceptabilă, dar mai ales, reabilitarea învățământului umanistic, a memoriei culturale naționale în școlile pornite în ultimii ani pe calea robotizării indiferente la formarea acelui om conștient de sine și de lumea în care trăiește și în care s-a trăit, educat și sensibilizat și față de valorile artei, ale scrisului frumos, ale muzicii naționale și universale, ar fi sarcini de primă urgență.”

     În numărul următor al revistei, unul dintre redactori se oprește la cineva care ilustrează elocvent dezgustătoarea preajmă socio-culturală  care ne dă târcoale:

     „Asistăm de câteva luni la spectacolul uimitor ce-l are ca protagonist pe cetățeanul Lucian Bode, ministru de Interne în guvernul generalului Ciucă. După ce a fost dovedit și răsdovedit plagiator, dl. ministru a pornit o luptă de gherilă cu Universitatea Babeș-Bolyai, unde și-a susținut teza, cu statul care a făcut legi care incriminează plagiatul, cu jurnaliștii care nu-și țin gura, cu adversarii politici, ce mai, cu întreg mapamondul.

     E de remarcat că vocifrările sale conțin aproape toate cuvintele, mai puțin unul: ...Schengen. Vocabula e prea dureroasă pentru a avea îndrăzneala s-o rostească. Ea îi va atârna ca o ghiulea de ambele picioare tot restul vieții.

     Cam la atât se reduce esența politicii  în România mileniului al III-lea: la gesticulația scabroasă a unor indivizi care, după ce au pus mâna pe putere, conduc discediționar județe, guverne, țara. Populația a ajuns la un grad de demoralizare pe care-l întâlnești doar la vreme de război. Nu e nevoie să ne bombardeze rușii, o facem cu o nebulească voluptate noi înșine. Iar din tranșeele lor de nesimțire și cinism, complicii plagiatorilor, „nerozii”, „spuma asta înveninată”, „putregaiurile”, „gunoaiele”, „smintiții și stârpiturile”, „fonfii și flecarii”, „găgăuții și gușații” ne sfidează exact cum o făceau și pe vremea nefericitului Eminescu. Din 1881,  când „Scrisoarea III” a fost publicată  în „Convorbiri literare”, până în ziua de azi...”

     Notă: Am întrerupt finalul din fraza de încheiere a eminentului nostru scriitor/ gazetar, în ideea că oricăruia dintre noi nu ne va fi dificil să finalizăm enunțul cu aceleași sintagme conclusive precum au făcut-o înaintașii noștri, din deceniile trecute, parcă trase, în esență, la xerox. Zic că e potrivit să xeroxăm și noi.