Iubire și iubiri cioraniene. Despre erotismul lui Cioran

Una dintre cărțile consacrate lui Emil Cioran și semnate de Ionel Necula poartă titlul intrigant Erotismul lui Cioran. Cartea,Cioran, scepticul nemântuit (Edituraoran. De la identitatea popoarelor la neantulintrigă, știind, pe de o parte, căeroticii lui‑un soi degâdilă amorul propriu prin crearea unei rivalități‑au păstrat scrisorile către Cioran, de la‑au păstrat scrisorile trimise ei de Cioran.Păduchele, poveste care ar‑i lipsește luiCritica rațiunii pure în buzunar – aiciCoranprivea erotismul...”, de la pagina 27 Margareta se înfrigura de nefirescu acestei relații.”; p 29: „Scrisortile tale...”, la pagina 31: „nu‑ți pot spune că m-aș omorâ și nici nu te pot minți. Acun știu... etc.) și folosiri hazardate ale semnelor de punctuație: la sfârșitul unui enunț nu apare nici un semn grafic, dar următoarea propoziție începe cu majusculă – indiciu că e o nouă propoziție (ca la pagina 10: „S‑a trezit Cheful a continuat” – sau: se așază punctul, dar imediat se scrie cu literă mică, ca la pagina 29: „nu te iubesc. și eventual...”; virgula este așezată la început de rând, distanțată, ca la pagina 30 etc. (s.n.). Relativ multe fraze sunt amplificate prin reluare, prin rescriere (și nu numai la paginile 17-18 sau 24-25), iar sursa bibliografică nu e indicată, după cum nici o listă a (re)surselor consultate nu există. Izvoarele sunt tratate narativ, glisând printre ele și, câteodată, doar lasă să se înțeleagă de unde citează, adică cine-i autorul și, mai rar, care-i volumul. Se remarcă însă ceea ce s-ar putea numi «gândul sprințar» al profesorului Ionel Necula, unele subtilități de limbaj și intenția de persuadare prin interesul acordat documentului existențial. Cartea pare o țâșnire nerevizuită a unor considerații clădite pe surse verificabile, realizată de un exeget cioranian despre amorurile lui Cioran.În Erotismul lui Cioran nu lipsește inventarierea prieteniilor mai mult sau mai puțin intelectuale cu femei celebre în epocă, ca Sorana Gurian sau Jeni Acterian. Și, evident, nu ar fi putut lipsi epilogul amoros, pătimaș și cu frenezii adolescentine al lui Cioran cu Friedgard Thoma. Un epilog de durata unui deceniu, cu avânturi și reprimări, cu tatonări și atenta cultivare a unei relații ambiguizate prin amestecul apropierilor fizice cu interesul intelectual declarat. Ionel Necula reține, invocând chiar precizarea femeii, că ultima propoziție pe care o rostește Cioran în germană, adresându-i-se muzei sale este: „Am fost un mare vânător de fuste”. Și Friedgard adaugă: „A fost ultimul cuvânt coerent ce l‑am auzit rostit de el”. A-i spune unei fuste că a fost un afemeiat, un fustangiu, coincide cu un soi de rămas-bun. Ceea ce se și întâmplă. Dar depreciativul fustă e folosit nu doar spre a se defini, testamentar, în relația cu femeia, ci și pentru a cuprinde într-o propoziție vederea lui asupra femeii. Dintre toate iubirile lui Cioran, cunoscute, tutelară rămâne relația lui cu Simone Boué, relație așezată în cadrele unei coabitări semiconjugale. Autorul volumului remarcă, pertinent, discreția și inteligența acestei femei care a construit un modus vivendi din propria capacitate de a iubi, de a tolera, de a se sacrifica până la uitarea de sine.Erotismul lui Emil Cioran confirmă aserțiunea exprimată de autorul volumului pe coperta lui ultimă potrivit căreia Emil Cioran este un univers, mai mult sau mai puțin ca orice alt om. Un univers ce naște interes, tocmai prin divorțul permanent dintre vitalismul și dragostea de viață a omului Cioran și scepticismul eseistului care este obsedat de neant, de moarte și care e bântuit de spaime existențiale. Iar Ionel Necula poate, prin acest volum, potoli unele curiozități legate de dimensiunea umană a scepticului Cioran.

apărută la Editura Studis Iași, în 2018, de format relativ mic și însumând 100 de pagini, se integrează unei serii, potrivit listei de „Lucrări publicate”, cu meticulozitate, de autorul cărții. Din această listă se înțelege lesne că Cioran reprezintă o mai veche și constantă preocupare a lui Ionel Necula: Demiurg, 1995), valah (editura Saeculum I.O., 2003) etc. De altfel, pe coperta a doua a volumului din 2018, autorul atrage atenția că Cioran „este un univers, unul complicat, care nu lasă pe nimeni indiferent” și, tot aici, pentru a defini paradoxul unui melanj dintre dragostea de viață și tăgăduirea ei în idee, este subliniat „vitalismul” celui care „trecea drept un profet al ideilor negre”.

Titlul Erotismul lui Cioran „erotism” înseamnă „senzualitate”, „senzualism” – o particularitate (delicat de probat) a omului și irelevantă pentru operă, iar, pe de altă parte, chestiunea cochetează lejer cu picanteria, cu arheologia biografică. Ionel Necula nu cade însă în impudic și-și construiește întreg eșafodajul, persuasiv, pe baza corespondenței și a mărturisirilor lui Cioran. Autorul volumului consacrat Cioran invocă scrisori ce dezvăluie convingeri, trăiri și experiențe. E reținut refuzul legitimării unei familii și a progeniturilor („E o nebunie să ai copii”, scria Cioran), sunt evocate episoade amoroase, capătă contur relații menținute epistolar și epistole ce inițiază relații amoroase. Astfel, corespondența cu cele două femei profesori la Liceul „Domnița Ileana” din Sibiu, prin anii 1939-1940, confirmă o anume plăcere a lui Cioran de a întreține tensiunea întreros la distanță ce‑ între femeile-colege de cancelarie. Autorul observă că de la una dintre ele (Margareta) scealaltă (Ecaterina) sDeclicul istoriei amorose a omului Cioran îl reprezintă, pentru Ionel Necula, povestea cu motiva și atitudinea lui Cioran față de femeie: „l-a marcat serios și‑i va influența viitoarele sale opinii despre femei și relațiile cu ele și în general părerile despre misterul feminin”, specifică exegetul. Un anume cinism în abordarea «femininului» nuCioran, sugerează Ionel Necula citându-l pe filosof, acel Cioran care trăia clipa și făcea, din asta, nume de glorie: „Am făcut chefuri monstruoase, sfârșite în cabareturi, am înjurat și am vorbit numai porcării, am fost la cocote cu este desigur o mare ironie a destinului”. Frecventarea cocotelor, insistă autorul, este obișnuință, încât și Ecaterinei din Sibiu îi scrie, în ianuarie 1934, din Berlin despre aventurile lui amoroase: „Fac curte simultan unor hitleriste, complăcându-mă în cele mai ciudate și mai dulci melancolii amoroase”.

E, indiscutabil, o față a lui Cioran-bărbatul pe care autorul cărții o încheagă convingător, interpretând câteodată, sugerând deseori. Nu pot fi trecute cu vederea unele abateri grafice (ca cea de la pagina 12: „Ca discipol al trărismului naeionescian,