Cinci ierarhi vor veni la Sfinţirea Bisericii Sfântul Gheorghe din Sângeorz - Băi
Nu oricărei generații îi este dat să ridice o biserică. Noi, cei de acum, am primit această chemare și, prin dragostea bunilor credincioși de aici și a oamenilor de bine, s-a împlinit.
Nu oricărei generații îi este dat să fie părtașă la un moment unic: SFINȚIREA BISERICII. Moment în care vine binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată truda, toată jertfa, lacrima, dărnicia și dragostea, peste fiecare gând, peste fiecare rugăciune și fiecare gest de susținere adunate, în timp, în anii împlinirii acestei chemări.
Cu bucurie anunțăm de pe acum că, la acest moment important pentru comunitatea noastră, cu binecuvântarea bunului și blândului nostru arhipăstor, vor fi prezenți și vor sluji cinci ierarhi:
• Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit ANDREI
• Preasfințitul Părinte Episcop IGNATIE
• Preasfințitul Părinte Episcop BENEDICT
• Preasfințitul Părinte Episcop MACARIE
• Preasfințitul Părinte Episcop SAMUEL
Am început pregătirile și aducem la cunoștință din timp acest eveniment, pentru ca cei plecați în străinătate să poată veni acasă, iar cei de aici să se poată rândui să fie prezenți.
Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toată binecuvântarea de până acum și Îl rugăm să ne ajute să ne organizăm bine și să ne putem bucura, împreună, de această zi.
Pr. Paul Gavriloaie
Citiţi şi:
- Episcopul bistriţean Macarie, vizită la penitenciarele din Scandinavia
- Noul episcop-vicar Benedict Bistrițeanul, hirotonit în prezența a mii de credincioși. Preşedintele CJ BN, prezent la eveniment
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie în tabăra de la Gledin
- Mitropolitul Andrei şi Episcopul Macarie la sfințirea noii catapetesme a bisericii parohiale din Unirea, binecuvântarea capelei mortuare și punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică!
- DINCOLO DE CERCUL POLAR. UN TÂNĂR NORVEGIAN ŞI FETIŢA LUI, BOTEZAŢI DE PREASFINȚITUL MACARIE






















Adaugă comentariu nou