Părintele Vasile Beni: Cine sunt eu când nu mă vede nimeni, dar mă vede Dumnezeu

        Cum vorbesc eu despre oameni când ei nu sunt de față? Ce caut pe telefon când sunt singur? Cum îmi folosesc timpul când nimeni nu mă controlează? Ce gânduri hrănesc? Ce privesc? Ce citesc? Ce doresc....

Dragii și bunii noștri credincioși!        

             Există două întrebări care ne pot schimba viața: Cine sunt eu când nu mă vede nimeni? și Cum vorbesc despre oameni când ei nu sunt de față? Răspunsul la aceste întrebări descoperă adevărata stare a inimii noastre. Pentru că omul nu este definit doar de ceea ce face în fața lumii, ci mai ales de ceea ce este înaintea lui Dumnezeu, Care vede și cele mai ascunse gânduri.   Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii ne amintește că Dumnezeu nu privește doar la aparențe, ci pătrunde în adâncul sufletului. De aceea, adevărata credință începe atunci când suntem aceiași oameni și în lumină, și în ascuns, când binecuvântăm și în lipsa celui de lângă noi, nu doar în prezența lui.

      Există două persoane în fiecare dintre noi. Una pe care o vede lumea. Și una pe care o vede Dumnezeu. Pe cea dintâi o îngrijim în fiecare zi. Ne alegem hainele. Ne alegem cuvintele. Ne alegem zâmbetul. Dar pe omul dinăuntru îl lăsăm, de multe ori, neîngrijit. Dar, caracterul nu este ceea ce arătăm în public. Caracterul este ceea ce alegem atunci când nu ne vede nimeni, dar știm că Dumnezeu este de față. Există oameni care par cinstiți cât timp sunt priviți. Dar când rămân singuri, devin alții. Și există oameni simpli, pe care lumea nici nu-i bagă în seamă, dar care, în taina camerei lor, îngenunchează și vorbesc cu Dumnezeu. Pe aceștia îi cunoaște Cerul, chiar dacă nu-i cunoaște lumea.

Dumnezeu vede ceea ce oamenii nu văd

Când Samuel merge în casa lui Iesei, îl vede pe Eliab și crede că acesta este alesul Domnului. Era înalt. Puternic. Impunător. Dar Dumnezeu îi spune: „Nu te uita la înfățișarea lui , omul vede la față, iar Domnul vede la inimă.” Ce diferență între judecata oamenilor și judecata lui Dumnezeu!       Noi putem ascunde păcatul de oameni. Dar nu-l putem ascunde de Dumnezeu. Noi putem păcăli lumea. Dar nu putem păcăli Cerul.

     Iosif – credincios fără martori. Gândiți-vă la Iosif. Era singur în casa lui Putifar. Nimeni nu l-ar fi văzut dacă ar fi căzut în păcat.

Dar Iosif știa un lucru: „Nu sunt singur. Dumnezeu mă vede.” De aceea spune: „Cum să fac eu acest mare rău și să păcătuiesc înaintea lui Dumnezeu?” Observați că nu spune: „Mă va afla stăpânul.” Ci: „Mă vede Dumnezeu.” Aceasta este adevărata credință. Nu frica de oameni. Ci respectul față de Dumnezeu.

     David a fost un om după inima lui Dumnezeu. Dar într-o zi a crezut că nimeni nu-l vede. A păcătuit. A ascuns. A mințit. A ucis.

Lumea nu știa. Dar Dumnezeu știa. Și l-a trimis pe Natan să-i spună: „Tu ești omul acela!” Păcatul poate fi ascuns un timp. Dar înaintea lui Dumnezeu nu rămâne niciodată ascuns.

        O întrebare care doare. Cum vorbesc eu despre oameni când ei nu sunt de față? Ce caut pe telefon când sunt singur? Cum îmi folosesc timpul când nimeni nu mă controlează? Ce gânduri hrănesc? Ce privesc? Ce citesc? Ce doresc? Acolo se vede adevărata mea viață. Ce spune Sfântul Isaac Sirul Sfântul Isaac Sirul spune: „Curățește cămara inimii tale și vei vedea cerul înlăuntrul ei.” Dumnezeu nu caută oameni perfecți. Caută oameni sinceri. Oameni care, atunci când cad, se ridică. Oameni care plâng pentru păcatele lor.

Despre un preot bătrân se spune că picta o icoană. Un ucenic l-a întrebat:

— Părinte, de ce lucrezi cu aceeași grijă și pe spatele icoanei? Nu-l va vedea nimeni. Bătrânul a zâmbit și a răspuns:

— Nu-l vor vedea oamenii,  dar îl vede Dumnezeu. Și eu nu lucrez doar pentru ochii oamenilor. Ce răspuns minunat! Așa ar trebui să fie și viața noastră. Poate că nimeni nu vede lacrima pe care o vărsăm la rugăciune. Dar Dumnezeu o vede. Poate că nimeni nu vede lupta noastră cu ispita.

Dar Dumnezeu o vede. Poate că nimeni nu vede binele pe care îl facem în ascuns. Dar Dumnezeu îl vede și nu uită.

 În ziua Judecății nu ne vom întâlni cu imaginea pe care am construit-o despre noi. Ne vom întâlni cu adevărul. Și adevărul este acesta: Nu sunt ceea ce spun oamenii despre mine. Nu sunt nici măcar ceea ce cred eu despre mine. Sunt ceea ce vede Dumnezeu în inima mea. De aceea, în fiecare seară, înainte de culcare, să ne punem această întrebare: „Doamne, dacă astăzi n-aș mai deschide ochii pe pământ, cine sunt eu înaintea Ta?” Dacă răspunsul ne neliniștește, să nu deznădăjduim. Să alergăm la spovedanie. Să alergăm la rugăciune. Să alergăm la Hristos. Pentru că Dumnezeu nu ne privește ca să ne piardă. Ne privește ca să ne mântuiască. Iar ochiul Lui nu este ochiul unui judecător rece, ci ochiul unui Tată care așteaptă întoarcerea fiului risipitor.

Să trăim, așadar, în așa fel încât și atunci când nu ne vede nimeni, să putem spune cu pace: „Doamne, Tu mă vezi și nu-mi este rușine să stau înaintea Ta”. Pentru că reputația este ceea ce cred oamenii despre tine. Caracterul este ceea ce știe Dumnezeu despre tine. Iar mântuirea nu se va hotărî după reputația noastră, ci după caracterul nostru.

Vă doresc să fiți binecuvântați, să nu uităm ca sus să avem inimile, iar Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți. Amin!

Pr. Vasile Beni