Motocicist accidentat pe DN 17 C, la Telciu
Astăzi, 1 septembrie, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier pe Drumul Național 17C, în localitatea Telciu.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Uriu, în timp ce conducea o motocicletă pe direcția de mers spre Romuli, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și era condus de o femeie de 49 de ani, din Rona de Jos, județul Maramureș.
În urma accidentului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor în care s-a produs accidentul, a transmis IPJ BN.
Citiţi şi:
























Adaugă comentariu nou