Hramul bisericii de lemn „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” de la Mănăstirea Dobric
„Dumnezeu nu-l abandonează pe omul căzut, ci-l caută, îl găsește, îl ridică și-i dăruiește o viață nouă, o viață adevărată”, a spus Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, duminică, 18 octombrie 2026, în cuvântul de învățătură rostit la Mănăstirea Dobric, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, ocrotitorul bisericii de lemn a așezământului monahal.
În Duminica a XX-a după Rusalii, a Învierii fiului văduvei din Nain, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și al credincioșilor de la Mănăstirea Dobric, cu prilejul hramului.
De la ora 10:00, ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica de zid a mănăstirii, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte pr. prof. univ. dr. emerit Stelian Tofană, cadru universitar al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, preotul Dragoș Cristian, protopopul de Beclean, protosinghelul Siluan Farcaș, duhovnicul mănăstirii, precum și alți preoți invitați.
După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat legătura dintre lectura apostolică a zilei, referitoare la convertirea Sfântului Apostol Pavel, și Evanghelia Învierii fiului văduvei din Nain, arătând că ambele mărturisesc iubirea lui Dumnezeu față de oameni.
„Aparent, aceste două citiri biblice vorbesc despre două situații diferite. Apostolul ne descoperă schimbarea lăuntrică a unui om care, cum am spus, va deveni apostolul neamurilor, iar Evanghelia ne arată tragedia, durerea unei mame care și-a pierdut unicul fiu. Dar, de fapt, amândouă lecturile ne vorbesc despre aceeași iubire pe care o are Dumnezeu față de noi, oamenii. Dumnezeu nu-l abandonează pe omul căzut, ci-l caută, îl găsește, îl ridică și-i dăruiește o viață nouă, o viață adevărată.”
Pornind de la exemplul convertirii Sfântului Apostol Pavel, ierarhul a subliniat că niciun om nu trebuie considerat pierdut pentru totdeauna, deoarece harul dumnezeiesc poate transforma chiar și o viață marcată de greșeli. Preasfinția Sa a arătat că smerenia, recunoașterea păcatelor și pocăința sunt esențiale pentru îndreptarea omului.
„De aici învățăm că niciun om nu trebuie socotit pierdut pentru totdeauna. Nicio viață nu este atât de rătăcită încât harul dumnezeiesc să nu o poată chema la îndreptare. Noi, din păcate, de multe ori îi judecăm pe semenii noștri după trecutul lor, crezând că nu se vor mai schimba niciodată. Însă Dumnezeu, în atotștiința Sa dumnezeiască, vede și ceea ce poate deveni omul prin pocăință și prin lucrarea harului Său.”
Referindu-se la minunea Învierii fiului văduvei din Nain, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul a arătat că Mântuitorul a venit în întâmpinarea suferinței unei mame care își pierduse singurul fiu, fără ca aceasta să-I fi cerut ajutorul. Ierarhul a subliniat că Dumnezeu cunoaște durerea fiecărui om și nu rămâne indiferent în fața suferinței.
„Și aici descoperim o taină a iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu nu așteaptă întotdeauna ca noi să găsim cuvintele potrivite pentru a ne ruga. El cunoaște și lacrimile pe care nu le putem explica. Sunt momente în viață când omul nu mai știe ce să spună, ci doar suferă și plânge în tăcere. Suferința e atât de mare încât rugăciunea sa se poate reduce doar la niște suspine. Sunt lacrimi pe care, de multe ori, oamenii, semenii noștri, nu le văd, dar Dumnezeu le vede. Oamenii pot trece pe lângă suferința aproapelui fără să o observe, însă Dumnezeu niciodată nu rămâne indiferent.”
Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul vocal „Theodoros” din Cluj-Napoca, dirijat de teologul Luca Badale. La momentul chinonicului, tinerele Maria Hognogiu și Maria-Nicoleta Clapa au interpretat mai multe pricesne.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Samuel Bistrițeanul l-a felicitat pe protosinghelul Siluan Farcaș, duhovnicul mănăstirii, cu prilejul zilei aniversare, adresându-i urări de sănătate, ajutor de la Dumnezeu și rodnicie în slujirea Bisericii.
La rândul său, părintele duhovnic a exprimat bucuria obștii monahale pentru binecuvântarea acestei zile de sărbătoare și i-a mulțumit ierarhului pentru prezență, împreună-slujire și binecuvântare.
În semn de recunoștință și prețuire, stareța Mănăstirii Dobric, maica Veronica Coțofană, i-a oferit Preasfințitului Părinte Samuel Bistrițeanul o cârjă arhierească și un aranjament floral.
La hram au participat obștea mănăstirii, numeroși credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților județene și locale, între care prefectul județului Bistrița-Năsăud, Nechita-Stelian Dolha, primarul comunei Căianu Mic, Paul Știr, primarul comunei Uriu, Bogdan Adrian Danci, și primarul orașului Dragomirești, județul Maramureș, Vasile Țiplea.
Mănăstirea Dobric – „Perla Țibleșului”
Așezământul monahal de la Dobric a fost înființat în anul 1992, inițial ca schit, iar un an mai târziu a devenit mănăstire. Complexul s-a dezvoltat treptat în jurul unei case vechi, fost conac boieresc, în care a fost amenajat un paraclis cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
În anul 2000 a fost ridicată, în stil maramureșean, biserica de lemn cu hramul „Sfântul Evanghelist Luca”, sfințită în 2002 de vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania.
Construcția bisericii mari de zid, închinată Adormirii Maicii Domnului, a început în anul 2008. Prima Sfântă Liturghie a fost săvârșită aici la 18 octombrie 2019, când Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a binecuvântat lăcașul pentru oficierea slujbelor. În prezent, lucrările continuă în interiorul bisericii, care este pregătită pentru pictură.
Mănăstirea desfășoară și o importantă activitate socială. În cadrul așezământului funcționează Căminul de bătrâni „Aurel și Dudica Milea”, unde sunt îngrijite femei vârstnice aflate în situații sociale dificile, iar un nou centru social destinat vârstnicilor se află în construcție.Viața culturală și teologică a mănăstirii este susținută și prin biblioteca „Mitropolitul Bartolomeu Anania”, care adăpostește peste 20.000 de volume, precum și prin sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan”.
Un loc aparte în evlavia credincioșilor care ajung la Dobric îl ocupă icoana Maicii Domnului „Eleusa”, cinstită ca făcătoare de minuni. În fața ei, pelerinii își așază rugăciunile, necazurile și nădejdile, iar prezența numeroasă a credincioșilor în fiecare an, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a făcut ca Mănăstirea Dobric să fie cunoscută și sub numele de „Perla Țibleșului”.
În prezent, obștea mănăstirii este condusă de stavrofora Veronica Coțofană, iar duhovnicul așezământului este protosinghelul Siluan Farcaș.
Text: Viorica Văscu și Marian Șomlea
Foto: Sorin Toma
Citiţi şi:
- PreaSfințitul Samuel Bistrițeanul a oficiat prima Liturghie pe Valea Țibleșului, la Mănăstirea Dobric, de Hramul Sfântul Evanghelist Luca
- Sfinţii Împărați Constantin și Elena, cinstiți la Mănăstirea Dobric, cu prilejul hramului istoric
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, la Hramul bisericii de lemn „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” de la Mănăstirea Dobric
- Mănăstirea Dobric și-a sărbătorit hramul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”
- Mitropolitul Andrei, la hramul bisericii de lemn „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” de la Mănăstirea Dobric
























Adaugă comentariu nou