CRUCEA- SIMBOLUL BIRUINŢEI ŞI AL MÂNTUIRII

Crucea este atestată încă din antichitatea cea mai îndepărtată a istoriei şi face parte din simbolurile fundamentale ale omenirii. În ea se amestecă timpul şi spaţiul, este mijlocul de comunicare între pământ şi cer. Ea rânduieşte şi măsoară spaţiile sacre, desenează pieţele oraşelor, marchează răspântiile, străbate câmpurile şi cimitirele. În legendele orientale, crucea este puntea sau scara pe care urcă la Dumnezeu sufletele oamenilor.

Tradiţia creştină a îmbogăţit şi mai mult simbolismul crucii, condensând în această imagine mântuirea şi patimile lui Iisus. Crucea simbolizează pe Cel Răstignit, pe Hristos, identificându-se cu persoana Lui. În semn de preţuire şi respect, creştinii ţin sărbători ale Crucii : ,, Ziua Crucii, Înălţarea Sfintei Cruci, Arătarea Sfintei Cruci, Scoaterea Sfintei Cruci’’şi o slăvesc prin cântece.Ea îşi are propria ei istorie. Se spune că lemnul din care este făcută provine dintr-un copac sădit pe mormântul lui Adam şi, după moartea lui Hristos, fărâme din ea se împrăştie în toată lumea, înmulţind minunile Lui. Crucea va apărea din nou în braţele lui Hristos la judecata de Apoi. Iconografia creştină a preluat-o pentru a exprima supliciul lui Mesia, ca şi prezenţa Lui : acolo unde este crucea, este şi răstignitul.

Crucea are şi un sens cosmic. Ea este polul lumii, aşa cum afirmă Chiril al Ierusalimului : ,, Dumnezeu Şi-a desfăcut mâinile pe cruce, spre a îmbrăţişa marginile lumii întregi şi de aceea muntele Golgota este creştetul lumii’’. Prezenţa crucii se regăseşte şi în natură. Omul cu braţele sale intinse simbolizează crucea, aşa cum face şi zborul păsărilor, catargul corabiei sau uneltele de arat pământul. Crucea reia temele fundamentale ale Bibliei. Ea este pom al vieţii, înţelepciune, este semnul Fiului Omului, semnul învierii lui Hristos, dar şi simbolul răscumpărării.

La unele popoare semnul crucii are semnificaţii diferite. La africani simbolizează soarele şi drumul descris de el pe bolta cerului, la mexicani totalitatea lumii, iar pentru europeni este pomul vieţii. Din dragoste pentru Dumnezeu şi în semn de înaltă cinstire pentru mântuirea neamului omenesc, creştinul şi-a dăltuit în suflet Sfânta Cruce. A înălţat-o pe turnurile bisericilor şi pe acoperişurile caselor, a sădit-o la răspântii de drumuri şi la marginea holdelor, a ridicat-o pe vârfuri de munte şi a răspândit-o pretutindeni, acolo unde îşi are locul de cinste şi preţuire. Ea stă la căpătâiul eroilor, însoţeşte pe cei morţi şi dă putere celor în viaţă, sfinţeşte bisericile este văzută pe altare, pe mobilier şi pe veşmintele ecleziastice, este prezentă în toate tainele şi slujbele religioase ale creştinilor.

Prin cruce se face binecuvântarea tuturor lucrurilor de început, e putată în procesiunile sfinte şi de mulţi creştini, chiar la piept, ca o aleasă podoabă şi protectoare de duhurile rele.

Sfânta Cruce este cel dintâi semn pe care şi-l face orice creştin când pleacă la drum, când pune temelia unei case, când începe lucrările câmpului, înainte de a intra la examene sau în confruntările de pe stadioane, dar mai ales în momentele grele din viaţă. Ea a fost aleasă să slujească celei mai sfinte jertfe ce s-a adus vreodată în omenire. Crucea este semnul dragostei şi al iertării, semnul biruinţei vieţii asupra morţii, este semnul puterii lui Dumnezeu. Precum steagul naţional este simbolul patriei, Crucea este însemnul şi pavăza oricărui creştin. Nimeni n-o poate considera un idol, ci o cinstire a jertfei Mântuitorului care ne aminteşte mereu cuvintele : ,,Prin acest semn veţi învinge’’

Cu acest steag şi semn al luptei creştine pentru cucerirea împărăţiei lui Dumnezeu petrec sute şi mii de oameni în suferinţă şi adorm cu el în nădejdea învierii. Iată de ce se cuvine să cinstim Sfânta Cruce din tot sufletul nostru şi îndreptându-ne spre Mântuitorul să Zicem : ,, Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă învierea Ta o lăudăm şi o mărim’’.