Părintele Vasile Beni: Sfinții împărați Constantin și mama sa Elena au înțeles că adevărata putere nu vine din sabie, ci din Cruce

           Dragii și bunii noștri credincioși  -   Hristos a Înviat!

    Astăzi sărbătorim nu doar doi conducători ai lumii, ci doi slujitori ai lui Hristos, care au înțeles că adevărata putere nu vine din sabie, ci din Cruce.                   În istoria Bisericii noastre, există momente în care Dumnezeu, din mila Sa, a făcut semnul Sfintei Cruci să apară vizibil pe cer — nu ca spectacol, ci ca mărturie a credinței și semn al biruinței. Unul dintre cele mai cunoscute astfel de momente s-a petrecut în secolul al IV-lea, în ajunul unei bătălii decisive pentru viitorul creștinismului.

          În anul 312, împăratul Constantin cel Mare se pregătea să lupte cu Maxențiu, un rival puternic. În ajunul bătăliei, pe cerul senin de amiază, a văzut o cruce luminoasă și cuvintele: „Întru acest semn vei învinge” Această vedenie a schimbat istoria. Constantin a poruncit ca semnul Sfintei Cruci să fie pus pe steagurile ostașilor săi și, prin acest semn, a învins.

După victorie, el a pus capăt prigoanelor împotriva creștinilor și a devenit protectorul Bisericii. Iar mama sa, Sfânta Elena, în marea sa râvnă, a căutat și a aflat Lemnul cel de viață dătător, Sfânta Cruce a Domnului.

Ce putem învăța de la sfinții împărați Constantin și Elena?

 -Să avem curajul de a mărturisi credința, chiar și atunci când lumea ne e potrivnică. 

 -Să căutăm semnele lui Dumnezeu în viața noastră, așa cum Sfântul Constantin a primit semnul Crucii.

-Să cinstim Crucea, nu doar ca obiect sfânt, ci ca drum al jertfei și al biruinței. 

- „Cu noi este Dumnezeu, însemnați-vă, neamuri, și vă plecați!” (Isaia 8, 9).

Ce înseamnă că Crucea s-a arătat pe cer?

   Crucea pe cer este semnul că Dumnezeu veghează și răspunde în vremuri de grea cumpănă. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Crucea este scăparea noastră în toate relele, arma noastră, pavăza noastră, doctoria noastră”.

     Să nu uităm că de fiecare dată când ne facem semnul sfintei Cruci ne mărturisim credința în Tatăl care a creat lumea, în Fiul care a mântuit-o și în Duhul Sfânt care ne poartă de grijă.

Vă doresc să fiți binecuvântați și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5