Când ne pleacă vecinii. In memoriam Nelu Buta din Malin

Pe ulița din satul Malin, unde locuiesc (cu o lungime de vreo 500-600 de metri) în prezent, din 1972 când am ,,descălecat” aici și până în zilele actuale, au ajuns în ,,lutul din deal” peste 30 de bărbați, cosași vrednici de altădată. Erau vremuri când Malinul era mult mai populat, avea școală gimnazială și întrajutorarea model-clacă era frecventă. Când venea batoza la treierat la careva, rudele și vecinii ,,curgeau” să-l ajute.

Astăzi foarte greu mai găsești persoane care să-ți dea o mână de ajutor. De toate acestea mi-am adus aminte zilele trecute, când a plecat dintre noi, vecinul și prietenul nostru, Nelu Buta. În vechile mele amintiri, Nelu îmi apare în ograda casei lui, cu fierăstrăul în mână tăind lemne și apoi clădindu-le în spatele unui cătreț.

După un scurt episod de miner, Nelu a revenit în locul lui de baștină  și a fost mulți ani paznic prin Beclean, la o întreprindere de textile și apoi prin oraș. Perioada lui de glorie a fost cea de paznic, în compania milițienilor, când el răspundea de câinele care îi însoțea. A avut astfel șansa de a cunoaște multă lume și  îți putea spune multe despre locuitorii din Beclean.

Într-un fel, Nelu era o ,,figură” a Malinului. Oricât ar fi zăbovit în preajma unei sticle cu ,,tescovină” (așa-i spunea el mălinașei țuici de mălai) sau sub umbra galbenă a unui canceu cu vin, dimineața pe la ora cinci el fluiera pe drum și  îndată cobora din pădurea din apropiere cu un lemn pe care îl bucățea cu fierăstrăul.

Cu  mulți ani în urmă, într-o zi, era la mine și mă ajuta să turnăm o șapă. Amândoi căram  betonul cu roabele. Nu mai țin minte cine a început să discute ceva despre rai. Nelu a concluzionat direct și sec: ,,Radule, noi doi și în rai vom fi tot la roabă”.  Zicerea lui m-a încântat și am relatat-o și altor prieteni.

Calitatea cea mai aleasă a lui era prezența sa la biserică. Dacă el mergea sau venea de la biserică, nu accepta, când îl întâlneai pe drum, să se urce în mașină. Mersul la biserică era pentru el obligatoriu și deplasarea pe jos spre și dinspre biserică, era o condiție  ca ,,Liturghia să fie primită bine de Dumnezeu”,  afirma el.

Plecarea lui dintre noi, lasă ulița noastră mai goală, diminețile, încă sub umbra nopții, fără fluieratul lui, pe sub fereastra mea, fără revenirea lui din pădure cu  un lemn de acăț.

                                                                                                                  Ion Radu Zăgreanu