La Malin – o frăţietate între ortodocşi şi reformaţi

Preotul Vasile Mălinaş este născut la Măluţ şi a ajuns în Malin după numele satului pe care-l păstoreşte de mai bine de 30 de ani. Malinul şi Măluţul sunt două localităţi învecinate, aşa că tânărului preot nu i-a fost dor de satul natal atunci când a trecut doar dealul şi a fost instalat în 3 februarie 1977 în noua parohie. După terminarea facultăţii a păstorit, vreme de un an şi jumătate în Pădureni, judeţul Cluj, şi apoi s-a apropiat de casă, venind la Malin. Îmi vorbeşte cu multă pasiune şi dragoste de Malin, de cetăţenii satului, români şi maghiari, înfrăţiţi în credinţă şi în muncă de când se ştiu. Satul numără 270 de familii. Jumătate ortodocşi şi jumătate reformaţi. Îl întreb pe părintele Vasile despre relaţia dintre cele două comunităţi. „Oriunde am fost, am spus mereu, cu satisfacţie, că trăiesc într-un sat unde oamenii se înţeleg foarte bine. Nu numai în activităţile agricole comune, ci şi în ceea ce priveşte credinţa, religia. Mai ales după Revoluţia din decembrie 1989, frăţietatea dintre noi s-a accentuat. Astăzi, slujim împreună. Bunăoară, la Săptămâna de Evanghelizare a reformaţilor sunt invitat în biserica lor, să le vorbesc enoriaşilor. Am luat parte la două resfinţiri de biserici, fiind prezent o dată şi episcopul reformat Laszlo Tokes. La diferite evenimente din viaţa comunităţii, împreună cu preotul reformat, slujim şi participăm laolaltă. Aş dori ca peste tot această relaţie să existe”. Ce ne puteţi spune despre Biserica Ortodoxă din Malin, părinte Vasile? „Biserica la care slujesc a fost ridicată în anul 1901, înainte fiind una de lemn, care s-a degradat de-a lungul vremurilor. Locul actual al bisericii a fost donat de familia Onighi, în prezent biserica fiind în centrul satului, la şosea. Înainte de mine a păstorit, în Malin, preotul Ioan Maxim din Rusu de Jos, până în 1977, când, cum spuneam, am venit aici. Am făcut, de-a lungul anilor, reparaţiile necesare şi în urma acestora sfântul locaş a fost resfinţit în anul 1999 de episcopul vicar Vasile Someşanul. A fost atunci o sărbătoare comună a satului, a ortodocşilor şi a reformaţilor”. Cum spuneaţi, aţi slujit vreme de un an şi jumătate într-o comunitate unde duminica şi în sărbători tot satul era prezent la biserică. „Într-adevăr, la Pădureni încă înainte de Revoluţie tot satul, în frunte cu brigadierul, venea la biserică. Când am ajuns în Malin şi am văzut că Sfânta Biserică este aproape goală mi-am pus întrebarea: Ce trebuie să fac? Am stat de vorbă cu oamenii, cu tinerii, cu răbdare şi cu multă încredere am reuşit ca an de an satul Malin, comunitatea de creştini ortodocşi să vină la biserică, locaşul devenind neîncăpător. M-am mirat la început că aici, în Malin, nu prea se colinda de Crăciun. Aveam în minte obiceiul din satul meu, din Măluţ. Am stat atunci de vorbă cu tinerii, am organizat întâlniri cu aceştia, i-am învăţat colindele româneşti şi am reuşit să schimbăm o mentalitate. Şi mă bucur de acest lucru”. Preotul trebuie să fie şi un bun administrator al averii bisericii. Ce ne puteţi spune în acest sens? „Într-adevăr, datoria principală a preotului este să slujească în biserică. Dar nu trebuie neglijată activitatea de gospodărire a bunurilor comunităţii. Împreună cu enoriaşii am început să construim, să reparăm, să întreţinem şi, astfel că, la Malin, în momentul de faţă, pe lângă o biserică, adevărată mireasă al lui Hristos, avem o casă parohială confortabilă, anexe şi tot ceea ce este nevoie pentru desfăşurarea unei activităţi în slujba credincioşilor”. După cum ştim, parohia Malin are şi o filie, la Rusu de Jos. „Biserica din Rusu de Jos a fost resfinţită prima dată în 1989, ca urmare a degradărilor pricinuite de ultimul Război Mondial. A fost prezent atunci, în mijlocul credincioşilor, episcopul Iustinian Chira Maramureşanul. Fiindcă s-a lucrat atunci mai pe ascuns, anii şi-au pus pecetea asupra bisericii, asupra localului şi, ca atare, a fost nevoie de alte reparaţii. După finalizarea lor, în anul 2009 am avut din nou bucuria resfinţirii bisericii prin participarea episcopului vicar dr. Irineu Pop Bistriţeanul. Pot spune că din zece în zece ani am avut o resfinţire de biserică, o satisfacţie şi o mândrie atât pentru mine ca preot, cât şi pentru credincioşii care au fost şi sunt alături de mine”. Cum trăiesc, în prezent, oamenii din Malin? Cu ce se ocupă ei? „Nu vreau să fiu nostalgic, dar parcă înainte de 1989 era mai multă viaţă în satul nostru, recunoscut ca un bazin pomiviticol. Erau două centre de colectare a fructelor, camioane întregi de mere, pere, prune, struguri erau livrate unităţilor de procesare şi consumului. Astăzi, nimic. De asemenea, aveam un centru de colectare a laptelui, se livrau viţei îngrăşaţi. Astăzi, toate acestea au cam dispărut. Satul, în ansamblu, arată bine. Avem gaz, apă, şosea modernizată. La Malin se trăieşte a fel ca în fiecare dintre aşezările noastre”.