Cuvânt de învãţãturã la Hramul Mãnãstirii Dobric

În numele Tatălui şi-al fiului şi al Sfântului Duh,

Mare este puterea crucii Tale Doamne că s-a înfipt în loc şi lucrează în lume...Preacuvioase părinte exarh, preacucernice părinte consilier cultural, preacucernice părinte Alexandru protopop al Bistritei, preacuvioşi şi preacucernici părinţi, precuvioasă maică stareţă Veronica, precuvioase maici, cinstite surori, drept măritori creştini! Hristos a înviat! In această zi cu soare strălucitor cu un cer albastru, printre pomi infloriţi, pe iarbă verde, ne-am adunat,la mănăstirea Dobric de sărbătoarea hramului. Ne simtim in prezenţa sfinţilor îngeri şi a puterilor ceresti, într-o atmosferă senină, imprimată de pacea Împărăţiei veşnice. Deci în acest climat vom sărbători astăzi pe sfinţii împăraţi Constantin şi Elena modele de evlavie curată, de dragoste aprinsă de credincioşie faţă de credinţa dreptmăritoare şi de biserica apostolică una sfântă care e Hristosul care vieţuieşte mai departe pe pământ cum o numesc părinţii capadocieni. Acestia au trait la inceputul secolului al IV-lea într-o vreme când creştinii erau torturaţi şi omorâţi iar cei care scăpau cu viaţă se retrăgeau să adore pe Dumnezeu, în surghiun, în pustietăţi în catacombe!

Tatăl împăratului Constantin se numea Constanţiu, el era vlăstar împărătesc, conducător al Legiunilor romane din părţile dunărene şi britanice, închinător la idoli şi fidel cultului împăratului care era idolatru.Acesta o părăseşte pe soţia sa Elena şi o exilează în Britannia iar el moare de tânăr în anul 306.

Augusta Elena este mama imparatului Constantin care participă la actiunile de binefacere pentru crestinii persecutaţi şi mutilaţi, scoşi din serviciile publice şi lipsiţi de posibilităţi. Ea este prima femeie din lume care a eliberat sclavii şi le-a alungat pe doamnele şi pe domniţele de onoare de la curtea imperială care huzureau în lux, în intrigi şi în fapte fără de folos. Pentru că-l iubea pe Dumezeul cel viu nu pe idolii fără suflare şi fără viaţă slujitorii necredincioşi o numeau, urât, molima ucigaşă a zeilor şi a idolilor !

Constantin fiul Elenei Augusta impărăteasa, va primi apelativul adaugat Cel mare pentru faptele lui glorioase şi pentru credinta lui. Constantin a primit instrucţie militară de la tatăl său pe când se afla în Asia şi în părţile Dunării. Educaţia religioasă a primit-o de la mama sa Elena. Era un oştean înzestrat cu calităţi militare cum nu mai era altul, dar era instruit de mama sa în dogma şi morala creştină încât avea un caracter superior, omenie frumoasă, respect pentru oameni şi spirit de jertfelnicie pentru Dumnezeu şi pentru semenii lui. După moartea tatălui său este ales de către armată şi de către coloni August sau Suveran şi este trimis pentru recunoaştere la Roma.

Privind la Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena vedem în faţa noastră Sfânta Cruce pe care ei au iubit-o şi au decoperit-o. Iubiţi credincioşi, pe aceşti împăraţi credincioşi pe care noi îi sărbătorim îi şi slăvim printr-un imn sau printr-un condac astfel : Astăzi împăratul Constantin şi mama sa Elena au arătat lemnul cel prea sfinţit, arma creştinilor asupra celor potrivnici căci pentru toţi s-a arătat ea semmn mare şi în războaie înfricoşător.

În anul 313 în Edictul de la Milano Constantin a dat libertate creştinismului şi a înălţat crucea deasupra vulturilor romani, de aceea noi îi cinstim pe Constantin şi Elena numindu-i părinţi ai creştinilor. Îi cinstim pentru că ei sunt adevăraţi veneratori ai Sfintei Cruci. Să vedem concret cum. Împăratul Constantin mergând la luptă, pregătindu-se de luptă împotriva lui Maxenţiu, a văzut puţin mai înainte, ziua în amiaza mare, pe cer, crucea închipuită cu stele şi dedesubtul ei inscripţia:’’ Prin acest semn vei învinge’’! Şi această luptă de lângă Tibru i-a adus lui Constantin o strălucită biruinţă prin puterea Sfintei Cruci! Ca mulţumire Bunului Dumnezeu, Constantin a făcut apoi un stâlp uriaş în cetatea imperială Bizanţ şi în vârful ei a înălţat Sfânta Cruce! La scurt timp a primit şi botezul care înseamnă răstignire cu Cristos şi înviere cu Cristos! Deci a acceptat crucea ca drum spre înviere!

Prin credinţa sa şi cu ajutorul Sfintei Cruci împăratul Constantin s-a dovedit apărător al creştinilor. Constantin era viteaz apărător al vieţilor omeneşti, minunat cârmaci al sufletelor omeneşti aşa cum a scris istoricul bisericesc Eusebiu în secolul al IV lea. Cât o priveşte pe împărăteasa Elena, aceasta a insistat mult să fie căutată crucea lui Cristos de care nu se mai ştia nimic de secole şi s-a dus cu o cohortă militară la Ierusalim şi acolo în apropierea Golgotei s-au făcut săpături. În cele din urmă crucea a fost descoperită pe fundul unei cisterne unde în graba mare a fost aruncată împreună cu cleştele, cu piroanele şi cu alte ustensile ale crucificării pentru că se apropia Sabatul. Mare a fost mângâierea ei încât fericită striga’’Bucură-te lemn Preafericit’’ şi l-a sărutat, ca pe urmă episcopul cetăţii sfinte să-l înalţe în faţa tuturor creştinilor care entuziasmaţi au strigat Kirie eleisson – Doamne miluieşte şi s-au închinat Sfintei Cruci! Împărăteasa Elena a adus o parte din acest lemn sfânt spre mângâierea multor creştini la Constantinopol care pe atunci se numea încă Bizanţ, capitala imperiului. Sfânta impărăteasă Elena este lauda şi povăţuitoarea obştii creştineşti cum o numeşte o cântare a sărbătorii de astăzi. Văzându-i pe aceşti Sfinţi Împăraţi iubind şi preţuind Sfânta Cruce se cade să o iubim şi să o preţuim şi noi. Sfântul Antonie cel Mare vorbind unor filozofi elini le spunea aşa: Noi în numele lui Hristos cel răstignit şi înviat alungăm pe demonii de care voi vă temeţi ca de niste Dumnezei. Sfântul Kiril episcopul Ierusalimului convins de puterea Sfintei Cruci spunea: ’’Precum câinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi Diavolul fuge de crucea care-i aminteşte că prin ea a fost biruit’’. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată cum putem noi să facem semnul crucii în mod complet, integral. Nu numai cu mâna să vă însemnaţi zice el ci să adăugaţi credinţa voastră profundă şi predarea voastră lui Dumnezeu. Să faceţi semnul crucii nu numai pe pieptul şi fruntea voastră ci în inima voastră ! Şi Diavolul va fi biruit pentru că în ea este sabia care l-a pătruns profund şi pumnalul care l-a rănit mortal. Să nu vă ruşinaţi de Sfânta Cruce că atunci şi Dumnezeu se va ruşina de voi !

Ce frumoasă povaţă primim noi de la un mare printe bisericesc: Prin cruce cel slab găseşte întărire. Prin cruce cel ispitit găseşte putere să biruie ispita.Prin cruce cel credincios primeşte curaj spre izbândă, spre biruinţă. De acest lucru era convins şi Alexandru Soljeniţân care se afla într-un lagăr de concentrae şi simţindu-se singur şi părăsit a dorit să-şi pună capăt vieţii să se sinucidă.Dar deodată a apărut o persoană care a făcut semnul crucii pe duşumeaua murdară şi spoi l-a şters ca să nu-l vadă gardianul. Era tocmai lucrul de care avea nevoie Soljeniţân în acele momente triste şi disperate. Aceasta i-a dat curaj să-şi poarte crucea şi să continue calvarul încercărilor. Prezenţa Sfintei Cruci pe altarele creştine creează climatul necesar trăirii noastre creştineşti. Crucea ne străjuieşte de la leagăn şi până la mormânt sfinţindu-ne fiinţa, îmbunătăţindu-ne firea şi binecuvântându-ne traiul induividual şi social. Iubiţii mei, auzind acestea se cuvine să dăm cinstire Sfintei Cruci luând pildă de la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena care au iubit-o şi au cinstit-o. Şi această sfinţire putem să o facem renunţând la egoismul nostru distrugător şi urmând calea Evangheliei, calea strâmtă a Evangheliei care este o cale a Crucii! Sfântul Iisac Sirul spunea atât de frumos: ’’Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi căci nimeni nu s-a suit la Cer cu comoditate’’!

Sfânta Cruce trebuie iubita căci ea a transformat păcatul în iertare, înfrângerea în biruinţă şi moartea în viaţă. Cel mai mare semn minus din existenţă adevenit cel mai mare semn plus pentru omenirea răscumpărată cu sângele lui Hristos curs pe Golgota. De aceea şi Sfântul român de la Iordan, Ioan Iacob spunea: ’’Nu se mai socoate crucea ca organ chinuitor, ea rămâne steagul slavei, semnul cel biruitor’’. În clipa în care Fiul Lui Dumnezeu a murit pentru viaţa şi mântuirea lumii această unealtă a ruşinii adevenit obiect de mare onoare.Acest instrument al morţii a devenit armă de biruinţă şi un isvor de viaţă nouă! De aceea fiecare creştin ar trebui să spună împreună cu Sfântul Apostol Pavel:’’Mie să nu-mi fie a mă lăuda decat numai în Crucea lui Hristos’’.

Vă fericesc pe toţi că aţi venit astăzi în pelerinaj la Mănăstirea Dobric de ziua slăvită a hramului ei. Fie ca Bunul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala pelerinajului şi prin rugăciunile Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena să vă dăruiască tuturor sănătate, spor în cele bune, milă cerească şi bucuria mântuirii! Amin!

Î.P.S. Irineu Bistriţeanul, Arhiepiscop al Alba Iuliei