Traian Săsărman, la pas prin Măluț, printre amintiri și povești cu americani

            Chiar dacă în acest an nu am organizat Serbarea Cireșelor- producția a fost aproape inexistenta- am ajuns totuși în Măluț, la mijloc de iulie, în acest spațiu al devenirii noastre. Fiecare dintre noi ne bucuram și tresărim când ajungem în locul sfanț al nașterii. Calcăm, cum frumos spunea un maluțan al condeiului că într-o mănăstire, unde sfinții sunt cireșii, iar măicuțele sunt roadele viei din deal. Din Dealul din mijloc, acolo unde, toamna strugurii plâng cu lacrimi din copilărie.

            La Măluț, sat occidentalizat, viața își continua cursul firesc. Acest an a fost mai sărac în cireșe și în sărbători dedicate roadelor. Se spune că Măluțul este un dar al Someșului, dar și un dar al lui Dumnezeu. Strămoșii noștri- satul este atestat prin 1269- s-au așezat pe un loc fertil, lângă apa, pe un mal. Ei s-au mulțumit cu un mal mai micuț, cu un Măluț. Aici și-au rostuit viața în liniște, bucurându-se de apa limpede a Someșului și de terenurile bogate din lunca. La mijloc de iulie am pășit spre Măluț trecând pe sub Râpa, apoi răcorindu-mă cu o gura de apa rece de la Fântâniță. Cu gândul la copilărie vedeam luntrea vâslită de badea Isidor, apoi zeci de copii și tineri bălăcindu-se în apa, iar mai jos stive întregi de cânepă puse la topit, ori peste apa sau în Barc zăream cireziile de vite ale măluțenilor. Mă apropii de locul numit La Luntre. Barca este doar o amintire, Someșul e neprietenos și singur, e o liniște apăsătoare, doar horincăriile mai anima atmosfera în sezon. O iau la pas prin sat către biserica. La Straja- acolo unde în urma cu mai bine de 100 de ani paznicul satului aprindea lumina unui felinar cocoțat într-un stâlp, și unde ședea păzindu-ne așezarea, e liniște. Pe latuica nu îl văd pe Aurel a lui Biltu, e plecat spre veșnicie la Baraciuni, în Gura Uliciorii lipsește bătrânul Creman, iar mai încolo, moșul Mitru, cel care toată viață și a trăit peste 90 de ani, a băut numai apa din Someș, ce și-o aducea într-un ol de lut cu gârlici. Toți aceștia, și mulți alții, nu mai sunt. Ajung la biserica. Urc treptele vechi și mă opresc în fata monumentului eroilor. Un obelisc vechi din piatra, supus vitregiilor vremii și ale oamenilor. Încerc să descifrez numele celor incrustați în piatra, cei care au murit pentru sat și tara. Unele nume nu mai pot fi citite. Jalnic, sunt uitați de nepăsare. Să ne aducem aminte că în Primul Război Mondial, din iulie 1914 până la sfârșitul anului 1918, au fost mobilizați și trimiși la război 104 bărbați, dintr-un sat cu 100 de fumuri. Dintre aceștia 14 au murit, 8 au devenit invalizi. În Al Doilea Război au murit 20 de maluteni, în total 34 de eroi. Nu merita aceștia mai multa atenție și onoare? Viceprimarul Cornel Săsărman a promis că vă face ceva pentru primenirea acestui monument sfanț închinat bărbaților maluteni căzuți pentru generațiile viitoare. Păstrez o carte poștală trimisa de pe front în iulie 1942 de Gavrilă Bindea părinților din Măluț. „Eu sunt sănătos până acuma, mi se pare mai ușor ca înainte, o să vin în concediu... „ , dar nu a mai venit niciodată, iar mama acestui brav soldat, lelea Dochița a trăit 100 de ani, a murit în 1994, din care 60 de ani cu speranța că o să își mai vadă fiul.

            Sfânta Liturghie, fiind duminica, s-a oficiat în biserica nouă, o adevărată catedrala gătita pentru mirele Iisus Hristos. Citesc în Pisania de la intrare și numele ing. Gavril Mureșan, un fiu vrednic al satului, ctitorul acestui lăcaș de rugăciune. Să mai amintesc că inginerul Mureșan a fost mai bine de 25 de ani sponsorul principal al sărbătorii dedicate cireșelor, organizând alături de semnatarul acestor rânduri, an de an Sărbătoarea Cireșelor. Locașul vechi ridicat intre anii 1815-1819 de către credincioșii satului este din piatra de zid și credem că vă fi bine conservat. În lipsa preotului paroh a slujit părintele pensionar Gavril Fazecas, fiu al satului. Primind Taina preoției în 1979 din partea arhiepiscopului Teofil, a fost părintele duhovnicesc al credincioșilor din Chetiu-Bozies și Braniștea până la pensionare. Cred că referitor la preoți, cuvântul pensionar își pierde din conținut, fiindcă așa am avut impresia ascultându-l predicând. Cu o voce calda, cu intonațiile de rigoare, a reușit să ne transmită cuvântul Evangheliei pe înțelesul tuturor. Cu o vigoare tinereasca, părintele Gavril, la cei 75 de ani, a reușit să ne capteze atenția, și mi-am zis în gând că acest preot nu poate fi pensionar. Fericiți sunt cei care au prilejul să-l asculte.

            Și fiind în Măluț am auzit și o poveste despre malutenii plecați în America în urma cu mai bine de un secol. Atunci au plecat vreo 20 de bărbați peste ocean, în tara făgăduinței, să își încerce norocul. Unii s-au întors cu bani mulți și și-au cumpărat pământ. Bunăoară Baluca Pop și-a lăsat nevasta tânără și un copil de 5 ani și a plecat muncind 15 ani în America. A venit cu bani și și-a cumpărat multe iugăre de pământ. Câmpan Teodor, cu dolarii agonisiți și-a cumpărat 9 iugăre, iar Săsărman Gavrilă 5 iugăre. Alții și-au cheltuit toți banii. Întrebarea este: pe unde au plecat măluțenii în America? Și am primit tot felul de răspunsuri. Dar cel adevărat este acesta: cum spunea un măluțan hâtru. Nu au putut pleca decât pe la Râpă. Până acolo erau conduși de familie. Și la Rapa se întrebau „Încătrău îi America?. Cam încolo, și arata cu mâna, direcția.” Și porneau la drum, călătoria dura cam 3 luni cum îmi povestea în copilărie moșul Vasile de pe Ulicioară.

T. Săsărman