A murit Bărduţ

Iacob a lui Bărduţ, cum îl ştiu măluţenii, Bărduţ cum îl alintau prietenii, ori Taloş Iacob cum a fost cunoscut, a plecat dintre noi pe neaşteptate, fără să-şi ia rămas bun. A plecat de Sfântul Nicolae, chemat la ceruri de acest sfânt pentru multiplele daruri pe care Bărduţ le-a făcut aici, pe pământ. Taloş Iacob avea 75 de ani, dar era de o tinereţe ieşită din comun. Ca un adevărat atlet, era plin de viaţă, de un optimism înnăscut, iradia în juru-i numai bucurie şi veselie, era jovial, prietenos, întreprinzător, plin de viaţă, cu planuri de viitor. Suferea alături de cei mulţi şi săraci, era un profesionist în meseria lui, un om al cifrelor.

A făcut parte din prima generaţie de copii ai Măluţului care au plecat la şcoală, devenind peste ani, după studii economice strălucite, unul dintre cei mai mari finanţişti ai judeţului, şi nu numai. Îşi amintea mereu de frumoasele nopţi de vară, când „dormeam în podeţul cu fân sub căprioară, pe care îşi făcea cuib rândunica, care mă scula pe la oarele 5-6 ca să plec la munca câmpului”. A ocupat funcţii de mare răspundere în finanţele judeţului Bistriţa-Năsăud, până la pensionare.

A plecat din sat să înveţe carte, dar ori pe unde a colindat, gândul şi inima i-au rămas tot la Măluţ. Prezent an de an la diferite evenimente, ultima dată la Maialul Cireşelor, a rămas mereu acasă, la Măluţ, de care nu s-a despărţit niciodată. Se interesa mereu de oamenii satului, de cei bătrâni şi de cei tineri, de şcoală, de biserică, de plantaţiile de cireş, de obiceiuri, de greutăţile şi necazurile oamenilor. Şi avea pentru fiecare o vorbă bună, un cuvânt care-i mângâia pe cei care îi solicitau ajutorul.

Acum, când ne despărţim de cel care a fost Taloş Iacob a lui Bărduţ, din Măluţ, îmi vin în minte versurile unui alt măluţan, poetul Pop Pompei, plecat şi el la ceruri în urmă cu câteva luni: „Nu-i nicăieri desfăţ viaţa/ Ci doar o palidă durere/ Tu, cuib de vrajă şi iubire/ Măluţule, la revedere!”