Povestirile lui Icu Crăciun

Proaspăt membru al Uniunii Scriitorilor din România, măiereanul Icu Crăciun propune, în volumul „Povestiri cu personaje dubioase”, apărut la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, întâlnirea cu imaginea societăţii din zilele noastre. Fiecare povestire este o dedicaţie atmosferei din mediul rural, dar şi celei din mediul urban, fiecare dintre noi regăsindu-ne măcar într-una din cele 15 proze.

Cartea, apărută în colecţia „Scriitorii Transilvaniei”, debutează cu proza „Pantofii”, în care ne întâlnim cu lumea second-hand-urilor din comuna Telciu. Aici există nu mai puţin de cinci magazine cu îmbrăcăminte de mâna a doua căutate precum cele cu pâine caldă de săteni. Un comerciant din Teaca a închiriat la Nea Nelu, unde vinde Cristina. Apoi, lângă Primărie, pe uliţa secretarului, în casa văduvei Tompa Letiţia, este un alt magazin, iar în casa lui Toader Mutu este unul dintre magazinele cel mai des frecventate de Pavel Scuturici. De altfel, Pavel este personajul principal al acestei proze, un domnişor bătrân care a ratat toate iubirile. Avid după haine şi încălţăminte de mâna a doua, acesta îşi va cumpăra pantofi, care îl vor face de minunea satului la o întâlnire publică. Pantofii erau de fapt de unică folosinţă, pentru morţi, aduşi din străinătate, aşa după cum spunea şi unul dintre telcenii veniţi din Franţa. Omul ajunge până la urmă să moară de ruşina.

Interesant la Icu Crăciun este faptul că îşi zugrăveşte în detaliu fiecare personaj, chipurile acestora rămânând în memoria cititorului. La fel se întâmplă şi cu domnul Ionescu, un om admirat de necuratul. Pentru prima dată ne întâlnim cu o poveste piperată cu spaimă, dar şi cu haz, în care Scaraoţchi şi Satana manipulează pe domnul Ionescu, care la rândul lui duce lumea pe drumul deşertăciunii. La 60 de ani se prăpădeşte, cum altfel, decât de inimă rea, ajungând în iad. Dacă nu v-aţi imaginat niciodată cum arată acest tărâm, Icu Crăciun vine cu propria variantă, în care condamnaţii aşteaptă la un pahar în bar pentru a-şi vedea soarta. În iad nu se poate intra oricum, şi aici repartiţia se face pe mai multe căprării, în prima sală fiind vânătorii şi pescarii, apoi gazetarii, politicienii, calomniatorii, cu toţii fiind evaluaţi după anumite criterii. Domnul Ionescu va ajunge în manualele diavolimii, la ciclul primar.

Proza „Scrisorile” vorbeşte despre un cuplu de îndrăgostiţi – Hortensia şi Pavel – care se cunosc într-o pasă proastă a vieţii lor. Poveşti cu destine care se intersectează pe alocuri, cu iubiri şi trădării şi cu scrisori care justifică toate acestea.

„Nevoia de certitudine” este o proză dedicată poveştilor amoroase ale marinarilor, cărora le place să se laude în gura mare în faţa nevestelor cu aventurile pe care le au în lungile călătorii. Aşa se întâmplă şi cu Cristea, care este prins de soţie la amanta Mia. Când aceasta îl sună să vadă pe unde este, el răspunde simplu, în maşină. Atunci nevasta îl pune să claxoneze şi, neavând cum să facă acest lucru din pat îşi recunoaşte aventura. Peste ani, Cristea va divorţa şi va lua de nevastă o domnişoară mai tânără. Aventura este de fapt una dintre temele des prezente în proza lui Icu Crăciun. O altă povestire interesantă este „Solitar”, în care descoperim latura psihologică a scriitorului, care se autoanalizează întru descoperirea altor valenţe ale propriei persoane: „Necunoscutul, tenebrele care zac şi mocnesc ascunse în mine”. Cum este „O crimă la ţară” ne spune tot Icu Crăciun, prin intermediul personajelor care se adună precum într-o poiană a vorbelor la lăptăria din sat. Împrinţipiul este unul dintre oamenii cunoscuţi din sat care, pensionar fiind şi pe deasupra şi divorţat, a luat-o pe panta băuturii. În toată această mahmureală se întâlneşte cu Veronica care, însă, îi va da cu piciorul. Apoi, Traian Someşan, rămas acasă cu fiica Irinuca, surdo-mută din născare şi multe alte personaje care ţes o poveste care se va finaliza cu o crimă a cărui mister nu va fi elucidat niciodată. Irinuca este găsită moartă în centrul satului.

Modul în care scriitorul recurge la ghidarea personajelor în momentele tensionate este unul aparte, în care abundă, în primul rând, nervul poliţist. Cartea descoperă, prin fiecare povestire, nume, locuri, fapte, gânduri care surprind prin fineţea cu care Icu Crăciun ştie să-şi aranjeze cuvintele. Cu siguranţă, cartea de faţă este una a unui scriitor ajuns la maturitate, care ştie să-şi bucure cititorii.