„Pantofii” măiereni de peste tot

Cunosc de multă vreme proza măiereanului Icu Crăciun, stilul său scriitoricesc, încât recenta sa antologie „Pantofii”, apărută la generoasa editură „TipoMoldova”, în colecţia „Proză scurtă contemporană”, nu mă miră, dar, deopotrivă, mă bucură.
Volumul cuprinde 26 de texte – povestiri, nuvele -, care îi întăreşte profilul de distinct şi inconfundabil scriitor epic.
Se pot emite mult şi bine aprecieri pe seama acestei recente cărţi. De data aceasta însă am hotărât să mă opresc doar la prima proză, cu titlul găsit şi pe prima copertă şi la textul cu care se deschide volumul: „Pantofii”. Dincolo de curgerea relatării prozastice, dincolo de aspecte ale banalului penibil înfăţişat pe parcurs şi care, totuşi, se încheie tragic, eu vreau, de data aceasta, să mă opresc la scriitura prozatorului Icu Crăciun.
O ciudăţenie (sau cum?) este faptul că, în general, scriitorul îşi aşează ficţiunile pe o topografie locală, a zonei de baştină; astfel, se întâlnesc referiri la localităţile Telciu, Teaca, Năsăud. Deopotrivă, găseşte o onomastică specifică zonei: Pavel Scuturici, Tompa Letiţia, Toader Mutu, Maria Homei. De asemenea, prozele (în ansamblul scrierilor sale), precum şi „Pantofii”, se remarcă prin impulsul de umor ironic al naratorului, încât cartea se insinuează a fi un fel de „Hanu Ancuţei”, cu diferenţa că noi, cititorii, stăm în jurul povestitorului fără ulcioare de vin. Acesta are un limbaj adecvat spunerii orale, nu neapărat specifice locurilor someşene, ci obişnuite oricui, oriunde, ele exprimând, comunicând mult prin cuvinte puţine. De genul: „Şi-a făcut-o cu mâna lui”, „un cearşaf de chitanţe care nu sunt bune nici să te ştergi undeva”, „Îi sărea ţandăra”, „Nu mă freca la cap”, „Îi venea la fix”. Sau aprecieri sentenţioase (nu în dialog!): „Pe dracu !” , „Aiureală1”, „Atât!” „Şi încă în ce hal !”
Sunt de remarcat apoi enunţuri metaforice de toată frumuseţea: „Soarele mânjise cu lumina sa slabă Uliţa Gării”, „Pe el nu-l aţâţă primăvara în nici un fel.”
Ştiu de mai multă vreme că Icu Crăciun are priceperea de a reţine gestul semnificativ, replica potrivită, tonul rostirii, toate făcând plăcere cititorului. Aceste calităţi se regăsesc şi aici.
Mă îndepărtez de „Pantofii”, ies din… atelierul meşterului, cuprind un orizont potrivit şi spun că opera lui (nu exagerez folosind cuvântul „operă”) se aşează pe un palier de incontestabilă valoare estetică.