Geopolitica ortodoxă

Cineva mi-a explicat odată că, în știința numită geopolitică, Grecia poartă numele de ”cal-troian”. Intrigat de această denumire, am cerut lămuriri și astfel, am aflat că, în pricipal din cauza aspirațiilor hegemonice pan-ortodoxe, această țară este privită la nivel internațional cu sentimentul că nu poți avea încredere totală și nu poți previziona relaxat ce atitudine politică va adopta.

Am înțeles abia acum, cu adevărat, ce legătură are geopolitica cu ortodoxia Greciei, când, cercetând conflictul iscat între Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia Ierualimului, am descoperit uriașele pretenții grecești de a controla întreaga Ortodoxie.

Practic, un popor mic, cu vocație monahală în continuă scădere, controlează jumătate din Ortodoxia lumii, privând popoarele arabe și africane de reprezentare ierarhică națională.

Culmea ipocriziei este că grecii sunt cei care artă cu degetul, către bisericile naționale, inclusiv Patriarhia Română, acuzându-i că țin la criteriul naționalității: așa-numitul ”filetism”. Dacă e așa de vinovată această atitudine, de a asigura asistență religioasă conaționalilor, în limba lor maternă, atunci MONOPOLIZAREA de către ierarhii greci a structurilor ortodoxe din Israel, Iordania, Palestina, Turcia, Orientul Apropiat și Africa, nu e cu mult mai vinovată?

Și nu e vorba doar de vanitatea de a conduce lumea orodoxă. E vorba și de mulți bani la mijloc. Controlul strategic al grecilor la Locurile Sfinte ale creștinismului (Ierusalim, Iudeea, Peninsula Sinai, Muntele Athos, Constantinopol), care atrag milioane de pelerini și turiști anual, aduce ierarhiei elene venituri uriașe și imposibil de controlat de către autoritățile locale.

Banii sunt de fapt durerea care i-a determinat pe grecii de la Ierusalim să adopte decizia deloc frățească de a rupe comuniunea cu BOR. Deși nu îi caracterizează hărnicia și talentul gospodăresc (de exemplu: nu există spații de cazare la locurile sfinte, construite de greci) ar dori acum să primească, de-a gata, așezământul construit, cu multă osteneală, de BOR. Ceea ce este mai grav, este că, în Israel, nicio biserică națională nu are dreptul să facă un lăcaș pentru poporul pe care îl păstorește, fără a avea acordul scris (binecuvântarea) al grecilor de la Patriarhia Ierusalimului. Bineînțeles, aceștia abuzează de jurisdicția grațioasă pe care o au și nu acordă această binecuvântare. Nu au acordat-o nici pentru așezământul românesc. Fără respect pentru unul dintre cele mai mari popoare ortodoxe, care de multe secole contribuie la toate locurile sfinte cu sume importante, cu odoare și cu moșii închinate, ne-au caterisit reprezentantul și nici nu vor să vină la masa dialogului.

Pe cât de neîntemeiată și ilogică este atitudinea Patriarhiei Ierusalimului, pe atât de concordantă este ea cu denumirea de ”cal-troian” prezentată mai sus.