Buchete de lumânări din cartea lui George Căbaș, ”Întâlniri în Țara Sfântă”, ediția a II-a, Editura ”Anastasis”, Sibiu, 2020

Motto: ”Să treacă paharul acesta de la mine” (Matei 26, 39)

Lectura cărții lui George Căbaș, ”Întâlniri în Țara Sfântă”, a fost însoțită de imaginea metaforică a buchetului de 33 de lumânări, cu care iese Patriarhul în fața Sfântului Mormânt, de Înviere, strigând ”Veniți de luați lumină!” Emoții și adevăr, trăiri și istorie, credință și comportament, călătorie inițiatică, de cunoaștere, de înțelegere, de taină și izbăvire. Cartea e din toate câte un pic, destul cât să creeze o imagine a unui drum făcut cu încredere, cu datorie, în sensul că un creștin ar trebui să vadă măcar o dată în viață Ierusalimul. Din demersul lui George Căbaș se desprind învățături, pilde, interpretări. Întocmai ca buchetul de lumânări e și credința, dată mai departe, și literatura scrisă, pentru a duce Cuvântul printre cititori. Ideea aceasta de a răspândi lumină, prin gesturi, prin fapte, prin gânduri, se așează la baza unei existențe drepte, curate, în lumină. În carte.
Cartea ”Întâlniri în Țara Sfântă” se bucură de un ”înveliș” protector, cel al unei lumi încărcate de credință. Astfel fiind, lectura devine una preconcepută, cu trimitere la cărțile sfinte. Dar, desfăcând această folie de precauție, deschizând cartea, cu bucurie, ne întâmpină o multitudine de informații, de locuri, de figuri, așezate în pagină cu multă răbdare, cu pricepere și speranță că toate acestea vor fi de folos.
Scriitorul este un pelerin la locurile sfinte, unul dintre cei aleși, care caută izbăvire prin modelul biblic și nu uită să prezinte cele văzute în lumina unei literaturi de referință, pentru intelectualii blânzi, calzi, iertători. Ne-am aștepta ca o astfel de lucrare să aibă un caracter didactic, moral, dar ea este mai degrabă o călăuză. Călăuza e necesară și pentru cei care cunosc drumul, și pentru cei care îl văd pentru prima dată. De aceea, cartea lui George Căbaș este și pentru cei care au văzut Ierusalimul, și pentru cei care încă așteaptă întâlnirea cu acest spațiu.
”Ierusalim”, în ebraică, înseamnă ”Orașul Păcii”, ”Sfânta Pace”. De Cetatea Sfântă a Ierusalimului, scrie George Căbaș, ”nu te apropii ca savant, ca poet, ca artist”. ”Lumina necreată” nu este văzută de toți, dar ea luminează pe fiecare în parte. Ca să vezi Ierusalimul, trebuie să fii pelerin, cu tot ce adăpostește acest termen.
O trăsătură a pelerinului este răbdarea. Și răbdare trebuie să aibă și cititorul, pentru a urma calea propusă de scriitor. Date despre istoria, geografia locurilor, despre așezăminte și legături cu țara, despre obiceiuri. Firul cărții, povestea propriu-zisă este, de fapt, drumul parcurs de fiecare pelerin, care participă cu un grup la numeroasele vizite ce se efectează la Ierusalim. La un moment dat, în carte, o maică spune chiar, într-un mini-interviu realizat de către scriitor că ”mai demult în Ierusalim era mai liniște... acum vin fel de fel de pelerini și grupuri și strică liniștea... prea s-a aglomerat.”
Cetatea Sfântă are șapte porți de intrare ( Poarta Nouă, Poarta Damasc, Poarta Iafo, Poarta Sion, Poarta de la Zidul Plângerii, Poarta Leilor, Poarta Irod ), cu circuite, căi, trasee, străzi, biserici, mănăstiri. Locurile sfinte sunt urmate cu încredere. ”Ghetsimani” înseamnă ”presă de ulei”. În jurul Cetății se află Muntele Măslinilor ( pe care venea Domnul cu Apostolii ), aici măslinii sunt seculari, iar pe culmea lui, veghează Mănăstirea rusească de maici ”Eleon”, în care nu pătrunde zgomotul: ”Liniștea nu e tăcere, ci lipsa de zgomot. Dincolo de tăcere locuiește liniștea, isihia cea sfântă.” Acolo e multă sfințenie, ”trebuie numai să o descoperi și să te bucuri de ea”.
Denumită ”Țara Sfântă”, regiunea cuprinde Israelul, teritoriile palestiniene, Libanul și unele părți din Egipt, Siria și Iordania. Aici se află trei Patriarhate apostolice: Ierusalimul, Antiohia și Alexandria.
George Căbaș cercetează lumina de Paști, merge pe ”drumul Crucii”, împreună cu pelerini, face referiri la prezența Mântuitorului în picturi, în cântări. Rugăciunea ”Tatăl nostru” este scrisă în o sută de limbi, pe bucăți de faianță colorată. Detalii, însoțite de precizii: ” Din Grădina Ghetsimani, coborând o scară cu 48 de trepte, ajungem în biserica principală în formă de cruce, având în mijloc Mormântul Maicii Domnului. La a douăzecișidoua treaptă, la dreapta, se află mormântul Sfinților Ioachim și Ana, iar la stânga, mormântul bătrânului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria...”
Sunt câteva scurte interviuri în carte, ce se bucură de prezența unor trăitori români , de povestea lor de viață, de învățăturile transmise... Ieromonahul Anatolie este slujitor al ”Doamnei dimineții” ( icoana Maicii Domnului ) și povestește cum a fost bolnav și s-a vindecat. Nu este singurul, ce aduce laude locului sfânt, prin multe minuni întâmplate.
Un loc aparte îl ocupă în Ierusalim ”Așezământul românesc”, ocrotit de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, construit între anii 2000- 2007, deschis românilor, care servește drept Reprezentanță a Patriarhiei Române la Ierusalim și este amplasat în cartierul ”Mea- Șearin”, în traducere, ”Cartierul celor o sută de porți”. Pentru români, este oaza de care au nevoie, de care se agață, la care trebuie să ajungă.
Paginile cărții sunt neîncăpătoare pentru câte ar fi de văzut, de citit. La 10 km de Ierusalim, este Betleem-ul, unul dintre cele mai îndrăgite locuri de pelerini: ”zid lângă zid, turlă lângă turlă și cupolă lângă cupolă te copleșesc”. Piața Nașterii Domnului este cea mai vizitată și transmite ideea că, de la locul nașterii Domnului, Creștinismul stă parcă sub semnul Peșterii.”
Călătoria spre ținutul biblic al Galileii începe cu orașul Nazaret: ”orașul Fecioarei Maria are o atmosferă de puritate și de inocență; chiar albul construcțiilor sugerează acest lucru.” Nazaret este taina copilăriei fiului lui Dumnezeu. ”Aici Îngerul a vestit Fecioarei Maria Nașterea Domnului.” ( Luca 1, 26-38 )
În drum spre Samaria ( 65 de km de Ierusalim ), se află ”Fântâna lui Iacob”, loc ales de reculegere și popas creștinesc. ”Pe drumul dintre Ierusalim și Betleem ne putem întâlni cu Maica Domnului, dar trebuie să mergem în vârful picioarelor”, exprimă George Căbaș cu sensibilitatea unui scriitor pătruns de cele sfinte. ”În Sinai, la Mănăstirea Sfânta Ecaterina, nu vezi becuri în candele și la vecernie domnește o penumbră dulce, punctată de pâlpâitul lumânărilor.” Aici se află rugul, plantă unică în lume și copăcelul lui este mereu verde. În drumul spre Ierihon ( cel mai vechi așezământ biblic, 40 de km de Ierusalim ), se întâlnește o plantă numită ”trandafirul de Ierihon”, care se face ca un ghem șase luni și, după ce plouă, se deschide și înflorește în pustie. Florile de măceș de la noi seamănă cu trandafirii din Țara Sfântă.
Din Țara Sfântă pelerinul se întoarce bogat în multe feluri. Pentru scriitor, principala bucurie este de-a împărtăși cu cititorii din prea-plinul văzut. ”Mângăietoare locuri afli în Ierusalim (...), ne-am întors cu cuvinte de folos, cu amintirea întâlnirilor ziditoare din Țara Sfântă și ne străduim să le facem cunoscute.”
Despre aceste ”întâlniri ziditoare” este cartea lui George Căbaș, aflată la granița dintre jurnal de călătorie, interpretări ale locurilor sfinte, mărturisiri, profil psihologic al pelerinului, carte de specialitate. Frumos alcătuită, cu o prezentare scrisă de către Ovidiu Moceanu, cu un Cuvânt înainte, al autorului, cu Partea Întâi, ce cuprinde ”Pelerinaje biblice”, numeroase, și Partea a II-a, ”Mărturii arheologice”, despre pietrele din locurile sfinte, despre situri arheologice din Israel, la care se adaugă Addenda, bibliografia și un album cu fotografii. O carte bună de citit și de cei ce au fost la Ierusalim, și de cei ce încă nu au văzut ”Țara Sfântă”. Lectura oferă multe perspective de a privi lucrurile.
Cartea ”Întâlniri în Țara Sfântă” reprezintă, de asemenea, o frumoasă întâlnire literară, dintre acelea care zidesc.