Basm cu personaje contemporane

Desigur, protagonistul nu poate fi decât Trebă: un puşti de mahala, cel mai adesea nespălat, mai mereu corigent şi care, apoi, profitând de anume conjuncturi, trecând anii, a început să se izmenească, cu impertinenţă paranoică, în faţa mulţimii, pe care el o consideră popor. Oricum, acest Trebă e lipsit de instrucţie educaţională şi de caracter.

Dacă acum, despre ultimul rege al României afirmă că a fost un trădător (în vremea când el, prezidentul obraznic de astăzi, se juca cu ciucurelul în nisipul de la Marea Neagră) şi slugă al bolşevicilor de la Kremlin, mă pot aştepta, de pildă, să-l încadreze pe Ștefan cel Mare la rubrica depravat şi criminal, în galeria domnitorilor români. E firesc: un vaporean, mereu corigent la istorie, vrea să alcătuiască un manual de istorie după… şuviţa lui. Dar a uitat că s-a debarasat de ea. Păcat, fiindcă acolo îşi mai păstra nişte neuroni.

Totuşi, acest manual de istorie ar putea să-l scoată în colaborare cu ministrul Funebru şi ministereasa Greaca Andreana Curcă, alte personaje de basm penibil. Abia aşa, poate, am intra în atenţia cimpanzeilor din ţară şi a masonilor din FeMeI.

Nu sunt regalist, dar consider că am trăit istorie vie atunci când, făcând parte din delegaţia judeţului Bistriţa- Năsăud, l-am întâmpinat pe regele Mihai I la pasul Tihuţa şi i-am strâns mâna, apoi am sărutat mâna reginei.

Mi-a plăcut istoria dintotdeauna şi am reuşit, cred, să mă dezbăr, la vreme, de această disciplină falsă din învăţământul postbelic românesc. Cred că am putut să discern asupra adevărului lumii româneşti, cea de de-a lungul veacurilor. Iată de ce îmi permit să afirm că aceşti ani de domnie Trebă vor fi consemnaţi, în cronici ulterioare, ca fiind cei mai penibili din istoria contemporană a României. În antichitatea greacă un descreierat a dat foc unui important edificiu al Atenei, cu gândul că aşa va rămâne în memoria lumii şi, într-adevăr, a rămas. Trebă caută şi el o astfel de şansă, dar în altă istorie, cea a prostiei universale.