Cine va fi sancționat pentru incapacitatea MEN de a oferi elevilor accesul la manuale de calitate și relevante?

In prima săptămână a sesiunii parlamentare l-am interpelat pe Ministrul Educației, vestitul domn PAMBLICĂ, cu privire la situația dezastruoasă a manualelor școlare. Încă din noiembrie 2017 am semnalat erorile procedurale care au vizat înființarea Editurii Didactice Pedagogice, dar si elaborarea Legii Manualului. Drept dovadă, ambele acte normative au fost declarate neconstitutionale, iar Ministerul nu a fost capabil să clarifice situația lor juridică nici până astăzi.
Ba mai mult, în ultima vreme incep sa se vada efectele managementului defectuos si iresponsabil al Editurii Pedagogice și Didactice care a editat manualele de geografie, istorie și biologie cu grave erori științifice. Cine își va asuma răspunderea pentru incompetență și risipa banului public prin retipărirea celor 160 de mii de manuale? Cine va fi sancționat pentru incapacitatea MEN de a oferi elevilor accesul la manuale de calitate și relevante? Aștept aceste răspunsuri de la Ministrul Educației pe care Comisia de Învățământ l-a invitat la Camera Deputaților pentru a da explicații în legătură cu dezastrul calității manualelor de geografie, istorie, biologie si lista va fi mai lungă cu siguranță!
Până atunci, săptămâna viitoare ne va "lumina" directoarea Editurii Unice, doamna Nistor, care va retipări toate manualele de geografie, 160 de mii la număr, potrivit unui comunicat publicat pe edu.ro
Ce facem însă cu cel de biologie sau de istorie?!
Ne dorim o educație de calitate, o educație altfel
Deputat
prof. Cristina Iurișniți

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5