Controale prin discoteci, baruri şi pieţe
În acest sfârşit de săptâmână, poliţiştii au luat, din nou, în vizor discotecile şi barurile din mediul rural, locuri de pe unde au fost “raportate” în mod constant scandaluri între găştile de tineri. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ BN, subinsepctorul Antonela Gorgan, poliţiştii au verificat cinci discoteci, 18 baruri, dar şi sistemele de securitate la 54 obiective. Normal, au fost controlate 91 autovehicule, iar 113 persoane au fost legitimate. Bilanţul acţiunii este unul moderat, semn că lumea s-a mai potolit în aşteptarea Sărbătorilor Pascale.
Astfel, au fost au fost întocmite două dosare penale, fiind aplicate 22 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 3017 lei, dintre care două pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice şi 20 pentru nerespectarea normelor rutiere.
La finele săptămânii, fiind zi de târg la Prundu Bârgăului, poliţiştii au descins în piaţă, unde au aplicat zece sancţiuni contravenţionale în baza Legii nr. 12/1990, în valoare de 3.000 lei, pentru activităţi de comerţ ilicit.
Adaugă comentariu nou