Nici râme dar nici pitoni sau anaconde (IV)

Normal că privim cu justificată îngrijorare modul în care evoluează lucrurile în jurul unui subiect ce ar fi trebuit să fie simplu, răspunzându-se la o întrebare simplă: „Şi-au făcut România şi Bulgaria (dacă tot jucăm la dublu) temele impuse de UE (şi nu de una sau alta dintre ţări, funcţie de simpatii ori antipatii impuse ori dirijate) şi dacă da, DA, dacă nu, NU”.

Iată, în fond, marea ecuaţie, haideţi fraţilor în cele două ţări egale cu voi ca obligaţii şi drepturi, analizaţi, tehnic, la obiect şi apoi vorbiţi.

Repet. Dacă da, DA. Dacă nu, NU. Cinstit şi fără supărări ori angoase. Dar dacă peste tehnic se bagă iarăşi politicul, de maniera în care impune atunci lucrurile capătă o altă turnură şi, vorbind civilizat, europeneşte, încep să miroasă când de fapt ele put.

Iată cum lucrurile de mai sus, ca simplu privitor, uimit, la marea şi nedreapta gâlceavă cu două ţări egale cu celelalte, dar vădit victimizate capătă o hlamidă politică, prin care se evită să se lămurească o chestie simplă: de ce obligaţiile tehnice nu au fost îndeplinite, concret, am cere şi mai ales cum se poate explica o zisă a ministrului francez de „europene” în Finlanda, pe care a convins-o şi a atras-o la susţinere împotriva României şi Bulgariei atunci când acesta zice că primirea în Schengen a celor două ţări ar fi o ameninţare la securitatea Europei. Adică a UE. Şi atunci, eu ca simplu om dintr-o anumită ţară mă întreb nepolitic: care Europă şi care Unită?

Am scris în câteva articole precedente despre contribuţia unor români la înflorirea Franţei şi nu-mi învinovăţesc conaţionalii, dar şi mai surprinzător poate datorită răspândacilor în lume acum, mai nou, în anumite ţări europene, unite şi indestructibile, cultura românească este disecată şi pusă sub semnul întrebării ca existenţă.

Oare de ce?

Fraţii şi surorile franţuzeşti, unite şi cu alte ţări, surprinzător cum Finlanda a schimbat macazul, vor cu orice preţ să ne umilească, ascultaţi, priviţi şi analizaţi fără supărări de culoare.

România n-a fost imperiu ci a fost mereu pe post de slugă.

Acum e vorba de o lecţie, de o temă ce se cheamă: împliniri tehnice.

Dacă le-am rezolvat lăsaţi domnilor „locomotive ale U.E.” poveşti cu „ţiganiada”, pentru că noi, românii, avem, e drept, problemele noastre, dar nici voi nu sunteţi numai îngerei.

Uităm, în această discuţie, problema corectitudinii, egalităţii de şanse şi a altor poveşti pe care le-aţi priponit la temelia U.E.

Noi, românii şi România, ca şi Bulgaria, venim dintr-o altă uniune ce s-a vrut eternă. Cea comunistă. Şi care, montată de învăţători occidentali a crăpat. Nu sunt rău şi nu anticipez. Dar…

Dacă discutăm demn, obiectiv şi pe principii atunci hai să jucăm cinstit. Nu ne socotiţi de mâna a doua, nu aruncaţi cu noroi pentru că e posibil ca acesta căzând din cer, să nu-şi aleagă destinaţia scontată şi mai ales nu ne consideraţi pe noi, pe români, râme în vreme în care voi, europenii mai europeni, sunteţi pitoni ori anaconde.

Am o sugestie, totuşi: istoria este o carte a faptelor concrete. Nu toată a fost măsluită de comunişti.

După o experienţă trecută pentru noi, vă sugerăm domnilor ce aveţi un dinte împotriva României, citiţi istoria reală şi îmbrăţişaţi simplu şi sincer normalitate.

Noi credem, totuşi, că politica române arta tuturor compromisurilor. De aceea vă sugerăm cu dragoste: evitaţi să vă compromiteţi. Măcar de dragul istoriei. Vremea imperiilor a trecut chiar dacă foştii asupriţi profită încă. Nu?

Adrian L. Mănarcă