Taxa auto 2011: maşinile Euro 5 nu scapă de la plată
La propunerea Ministerului Mediului şi Pădurilor, Guvernul României a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Astfel, de la 1 ianuarie 2011 se va plăti taxa de poluare şi pentru maşinile Euro 5.
Potrivit celor de la Ministerul Mediului, lărgirea şi restructurarea bazei de aplicare a taxei pe poluare urmăreşte intensificarea aplicării principiului, poluatorul plăteşte, prin diferenţierea mai accentuată a taxării între normele de poluare, în defavoarea normelor inferioare, precum şi prin creşterea taxei pentru autovehicule cu vârste mai mari de 10 ani.
Într-un comunicat de presă emis pe adresa redacţiei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bistriţa-Năsăud vine cu informaţii suplimentare în acest sens.
,,Cei care au achiziţionat maşini în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31.12.2010 şi care nu le-au înmatriculat până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, adică 1 ianuarie 2011, vor plăti taxa de poluare conform legislaţiei în vigoare până la 31.12.2010, cu condiţia să prezinte autorităţii fiscale competente pentru calculul taxei pe poluare, în vederea luării în evidenţă, până la data de 31.01.2011, o cerere însoţită de dovada plăţii integrale sau a unui avans”, ne-a declarat Dorina Cicioc, director executiv DGFP B-N.
Pentru a beneficia de această prevedere, persoana fizică sau juridică, pe numele căreia urmează a se înmatricula autovehiculul trebuie să fi efectuat achiziţia acestuia în vederea înmatriculării şi să prezinte autorităţii fiscale competente pentru calculul taxei pe poluare, în vederea luării în evidenţă, până la data de 31.01.2011, o cerere însoţită de dovada plăţii integrale sau a unui avans (în cazul autovehiculelor pentru care a fost lansată comanda fermă anterior datei de 31.12.2010) sau de dovada cu carnet de TIR/CMR/CIM şi/sau dovada radierii din ţara de provenienţă, documente emise înainte de 31.12.2010 (pentru autovehiculele ce au fost introduse în ţară).
,,În cazul autovehiculelor pentru care s-a eliberat dovada de înmatriculare provizorie de către autorităţile din ţara de provenienţă a autovehiculului, emisă înainte de 31.12.2010, documentul va fi însoţit şi de declaraţia pe proprie răspundere, în formă autentică, din care să reiasă că autovehiculul a fost achiziţionat anterior datei de 31.12.2010 în vederea înmatriculării în România şi nu a fost înmatriculat în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, ne-a mai precizat Dorina Cicioc.
În vederea calculării cuantumului taxei datorate, cererile depuse până la data de 31 ianuarie 2011 însoţite de documentele doveditoare că autovehiculul a fost achiziţionat în vederea înmatriculării în România anterior date de 31.12.2010, vor fi completate până la data de 3 martie 2011 inclusiv, cu următoarele documente:
- cartea de identitate a autovehiculului eliberată de RAR, în original şi copie;
- declaraţia pe proprie răspundere privind rulajul mediu anual (dacă este cazul);
- certificatul de depreciere eliberat de RAR unde este cazul, în original;
- certificatul de înmatriculare din ţara de provenienţă, în original şi copie;
- traducerea certificatului de înmatriculare din ţara de origine (pentru dovedirea date primei înmatriculări), în original şi copie;
- actul de identitate, în original şi copie.
Citiţi şi:
- Vezi de ce documente ai nevoie pentru eliberarea actelor de identitate!
- Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei Năsăud se deplasează miercuri la Telciu
- Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei Năsăud, la Romuli
- Deplasări în teritoriu ale Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanei – Năsăud, în comuna RUNCU SALVEI
- In atenţia nãsãudenilor
Adaugă comentariu nou