Doar de ochii lumii

Postul de director al Bibliotecii Judeţene, scos la concurs

În ultima vreme, şefii instituţiilor publice o ţin într-un concurs permanent. Acelaşi lucru se întâmplă şi la Biblioteca Judeţeană, unde interimarul Mircea Oliv este pus în situaţia să se prezinte, chipurile, la un concurs de proiecte de management, în data de 21 decembrie, pentru ocuparea postului de manager.

Pentru ca cineva să se angajeze într-o instituţie a statului pe un post pentru care s-a pregătit ani de zile, este nevoie de mult, foarte mult noroc. Povestea cu CV-ul sau interviul la faţa locului pare astfel o glumă de prost gust.

Cei care, totuşi, ajung într-o astfel de postură fie că sunt membri ai partidului aflat la putere, fie au relaţii sus-puse. Bistriţa-Năsăud nu putea face excepţie de la această regulă…

Mircea Oliv se află la cârma Bibliotecii Judeţene de circa cinci luni, preluând conducerea instituţiei, după ce fosta directoare, Olimpia Pop, a fost scoasă din ,,joc” pe line de partid portocaliu.

Tot pe linie de partid, dar cu alte consecinţe, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Bistriţa, Mircea Oliv, a ocupat şi funcţia de şef cancelarie la Instituţia Prefectului, iar după reducerea acestui post, s-a ales cu funcţia de bibliotecar la filiala „Andrei Mureşanu”, iar de aici până la postul de manager al Bibliotecii Judeţene nu a mai fost nevoie decât de multă răbdare…şi jocuri de culise.

Era evident că postul de manager nu va fi ocupat decât de o persoană foarte apropiată PDL şi care se bucura de susţinerea necesară pentru a ,,reuşi” la dificilele probe ce se anunţă a fi parcurse.

Definitivarea în funcţia de director ,,plin” al Bibliotecii Judeţene vine după o perioadă de interimat, în care criticul de artă, Mircea Oliv, a fost delegat de preşedintele Consiliului Judeţean să exercite această funcţie, până la ocuparea sa prin concurs.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5