Ţintean, despre scrisoarea lui Fenechiu: ;,Va lămuri multe lucruri”

Gestul vicepreşedintelui PNL Relu Fenechiu de a trimite o scrisoare lui Traian Băsecu şi Emil Boc a stârnit reacţii în rândul liberalilor. Deputatul PNL Ioan Ţintean a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că ,,scrisoarea lui Fenechiu va lămuri multe lucruri".

,,A făcut foarte bine că şi-a asumat această răspundere, pentru că trebuia să facem acest gest, mai demult. Domnul Traian Băsescu, împreună cu premierul Emil Boc, pe sticlă, au spus că îi doresc pe liberali la guvernare, îşi doresc un guvern de dreapta. Când s-a dus echipa PNL formată din Crin Antonescu, Ludovic Orban, Relu Fenechiu şi Radu Stroe la negocieri, au fost trataţi sub minima necesară decenţă. Toată povestea a plecat din Comisia de buget-finanţe, Relu Fenechiu dorind să îi se aprobe o sumă pentru studiul de fezabilitate al autostrăzii care vine dinspre Iaşi - Topliţa - Reghin, să unească Târgu-Mureş cu autostrada Transilvania. Nu s-au aprobat banii, iar Relu Fenechiu s-a enervat şi le-a spus democrat - liberalilor că, aceasta este de fapt o pedeapsă dată PNL, şi de aici ideea scrisorii. Fenechiu vrea să demonstreze românilor, dacă într-adevăr Băsescu şi Boc doresc intrarea PNL la guvernare. S-a trimis scrisoarea, dar până în acest moment nu am primit nici un răspuns”, a precizat deputatul PNL Ioan Ţintean.

În scrisoarea adresată lui Traian Băsescu şi lui Emil Boc, cu ,,voie” de la preşedintele partidului, vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu le cere celor doi să nu-şi mai acopere ,,incompetenţa” invocând neparticiparea liberalilor la guvernare. Ţintean a mai adăugat că scrisoarea lui Fenechiu va lămuri multe dileme, printre care şi dorinţa organizaţiei judeţene a PNL B-N de a intra la guvernare.

,,Pe poveşti, românii spun ce proşti sunt liberalii, uite îi cheamă la guvernare şi ei nu vor să guverneze, ori adevărul este altul. Când vom primi răspunsul scris, vă vom arata tuturor care este adevărul în ceea ce priveşte dorinţa democrat-liberalilor pentru a guverna alături de ei. Până la urmă, toată lumea a constat că nu este o lovitură pentru imaginea PNL, dimpotrivă această scrisoare va lămuri multe lucruri cu privire la insistenţa unor organizaţii judeţene, printre care şi PNL B-N, de a intra la guvernare , şi de ce nu s-a reuşit acest pas”, a conchis deputatul PNL Ioan Ţintean.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5