Partida Romilor Pro Europa a decis să îl sprijine pe Mircea Geoană în turul doi al alegerilor
Fiecare cu romii lui. Dacă Traian Băsescu îl are alături pe regele Cioabă, Partida Romilor Pro Europa a decis să îl sprijine pe Mircea Geoană în turul doi al alegerilor. Emil Neia Lăcătuş a anunţat că, Biroul Executiv Judeţean al Partidei Romilor Pro Europa, filiala Bistriţa-Năsăud, a hotărât, în unanimitate, susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană, cu condiţia realizării unui acord politic între romi şi social-democraţi.
„În urma discuţiilor purtate cu preşedintele PSD, deputatul Radu Moldovan, am stabilit că, organizaţia judeţeană a Partidei Romilor Pro Europa îl va susţine pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale din 6 decembrie”, ne-a declarat liderul judeţean al Partidei Romilor Pro Europa, Emil Neia Lăcătuş.
Consilierul parlamentar al deputatului Nicolae Păun a explicat însă că acordul politic stabilit între cele două formaţiuni politice prevede şi o colaborare pe zece domenii sectoriale: administraţie şi dezvoltare comunitară; locuinţe; securitate socială; sănătate; economie; justiţie şi ordine publică; educaţie; protecţia copilului; cultură şi culte, comunicare şi participare civică.
Acordul politic survine ca urmare a unei analize efectuate de liderii PSD, care şi-au dat seama de eşantionul important pe care-l reprezintă romii, dar şi ca urmare a iniţiativei unor lideri romi care au fost nemulţumiţi de colaborarea cu PDL.
Citiţi şi:
- Cătălin Manea (prim-vicepreşedinte Partida Romilor): Am convingerea că PSD BN va respecta acordul politic semnat anul trecut!
- Neia le cere romilor să meargă la vot
- ,,Politica se face cu oameni bogaţi pentru cei săraci”
- Campania „Vrem Respect”, timp de trei zile, la Năsăud. Spectacol interactiv, Fişa localităţii şi o nouă echipă de conducere, supervizate de liderii Neia Lăcătuş şi Cătălin Manea
- Romii îşi decid strategia politică la Bucureşti
Adaugă comentariu nou