Oamenii din PSD au câştigat majoritatea deconcentratelor din judeţ
PSD şi PD-L au jucat „la dublu” pentru deconcentrate, în judeţul nostru. Şi pedeliştii, şi pesediştii şi-au trimis oamenii pentru a candida pe posturile de directori la câteva instituţii deconcentrate, lucru ce a pus în încurcătură activitatea comisiilor de concurs din cadrul ministerelor.
În urma apariţiei Ordonanţei deconcentratelor, social-democraţii au denunţat protocolul, şi au anunţat public faptul că îşi vor instala directorii pe ministere. La rândul lor, pedeliştii au declarat că vor respecta protocolul prin care cele două partide şi-au împărţit în mod egal deconcentratele.
S-a ajuns în situaţia în care ambele formaţiuni politice să îşi trimită oamenii să candideze pe acelaşi post, făcându-şi concurenţă unii altora, cu toate că se află împreună la guvernare.
Astfel, la Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială, PSD a luat caimacul PD-L, postul de conducere fiind ocupat în cele din urmă de un om al PSD-ului, Dan Moldovan. Nominalizarea PD-L, pentru Direcţia Muncii, Adina Arjoca, a fost scoasă din cărţi. Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă va avea un nou şef, în persoana Iuliei Szekely, iar adjuncţi vor fi Octavian Brumă şi Constantin Candrea. La Casa Judeţeană de Pensii va rămâne în funcţie Ioan Fechete.
La Agenţia pentru Protecţia Mediului, Ştefan Ioachim Mureşan a fost înlocuit din funcţie cu Iuliana Deneş, iar la Garda de Mediu rămâne director, Ioan Borş. La Sistemul de Gospodărire al Apelor, locul lui Teodor Hăşmăşan a fost luat de Iosif Molnar. SGA a fost o instituţie curtată şi de către PD-L, care îi pregătea un post de conducere lui Filip Moisil. PSD a ieşit câştigător şi în această situaţie.
Viitorii directori au demonstrat că pot conduce aceste instituţii, chiar dacă au patalamaua de la partid şi au depus câte un proiect de management pentru o perioadă de maximum 4 ani de zile în care să facă referire la identificarea problemelor existente, îmbunătăţirea actului managerial cât şi la dezvoltarea competenţelor personalului aflat în subordine.
Directorii vor fi numiţi în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale, prin act administrativ al conducătorului instituţiei sau al autorităţii publice ierarhic superioare, iar contractul de management va include atât indicatori specifici de performanţă cât şi clauzele contractuale care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor.
Adaugă comentariu nou