GAVRILĂ ISTRATE– UN RAPSOD DE PE VALEA SOMEŞULUI

Gavrilă Istrate s-a născut în satul Nepos, judeţul Bistriţa- Năsăud, un sat cu nume de legendă, la 26 iunie 1884, într-o vreme când erau vii tradiţiile grănicereşti şi mare interesul pentru învăţătura de carte .

Din cauza greutăţilor materiale ale familiei, el n-a reuşit să termine decât 4 clase primare, iar după spusele fiului său, profesorul univ. Gavril Istrate, ar fi continuat o clasă gimnazială la Şcoala din Năsăud , rămânând apoi acasă pentru a se ocupa încă de mic de gospodărie. A devenit însă un autodidact şi un adevărat bibliofil, astfel că de-a lungul vieţii a adunat în biblioteca sa vreo 5-600 de volume.

A rămas la coarnele plugului şi la coasă pentru că nu avea cine să lucreze pământul şi să întreţină gospodăria, dar cu mintea sa ageră şi sufletul său încărcat de alese sentimente a creat versuri de factură populară care l-au făcut cunoscut în întreg ţinutul năsăudean şi în afara lui.

Învăţătoarea Virginia Grivase din Nepos, cea care devenise prototipul Virginiei Gherman din romanul,, Ion’’ de Liviu Rebreanu , îi promisese că se va ocupa de publicarea poeziilor sale într-un volum , fapt care se întâmplă abia spre sfârşitul vieţii poetului.

Despre activitatea literară a lui Gavrilă Istrate vor scrie de- a lungul timpului mai mulţi oameni de cultură. Octavian Ruleanu publică în ziarul ,,Biruinţa’’ din Cluj, în oct. 1926 un articol prin care atrăgea atenţia asupra faptului că, în acea vreme îşi trăia la Nepos ultimele zile un ţăran de pe urma căruia aveau să rămână câteva zeci de poezii originale şi peste 600 de scrisori din timpul primului război mondial .

După numai câteva zile de la apariţia articolului respectiv, Gavrilă Istrate primeşte acasă, la Nepos, un exemplar din broşura ,, Dor şi jale. Patimi şi suferinţe’’ (Editura Tipografiei Diecezane din Gherla, 1920 ), apărută sub îngrijirea lui Emil Precup,directorul Liceului,, Petru Maior’’ )

În broşura respectivă, în care sunt incluse poezii semnate de 16 autori, rapsodul din Nepos este reprezentat prin 17 texte. Această plachetă a fost reeditată în 1997, la Sibiu, sub îngrijirea prof. Univ. Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii ASTRA şi dedicată tuturor celor care s-au jertfit pentru binele şi progresul neamului românesc.

Mai toate creaţiile lui Gavrilă Istrate au un ton religios, sunt încărcate de sentimente curate, care înnobilează sufletul. Credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea şi împlinirea datoriei, iubirea de patrie şi nostalgia, dragostea nemărginită faţă de soţie şi familie, precum şi nădejdea într-o soartă mai bună, sunt principalele idei care pot fi întâlnite în aceste poezii. Scrise toate în atmosfera apăsătoare a războiului, epistolele lui pornesc din sufletul său inundat de dorul şi grija fierbinte pentru cei de acasă.

Om de mare ţinută morală şi înzestrat cu un talent literar deosebit , Gavrilă Istrate este un mesager al etosului popular , creator al unui gen literar care a suscitat un mare interes din partea cercetătorilor. Rapsodul din Nepos este un reprezentant de seamă al scrisorilor versificate, având un mare număr de asemenea creaţii. Ele sunt un mod de exprimare a sentimentelor de dor şi jale a celor plecaţi pe front pentru interese străine idealurilor lor de viaţă.

Asemenea lui au procedat şi alţi luptători din satele vecine, dar valoarea artistică a versurilor lui Gavrilă Istrate este incontestabilă. El are simţul versului încărcat de muzicalitate, dar şi de măiestrie artistică. Am putea spune că prin versurile sale curge fiorul poeziei lui Coşbuc, ritmul dulce a lui Vasile Alecsandri şi încărcătura filozofică a neamului românesc. Poezii ca : ,, Rămas bun’’, ,, Ţi-aş scrie de-aş putea’’, ,, Cărticică-n colţurele’’, ,, Dorită familie’’, ,, Frunză verde de mătasă’’ şi altele, sunt adevărate elegii clădite pe soclul gândului simplu, nespus de frumos şi curat :

,, Şi ţi-aş scrie de-aş putea

Dorul meu şi jalea mea,

Dar n-am destulă hârtie,

Dorul meu să ţi-l pot scrie,

Dorul meu care m-apasă

După cei rămaşi acasă’’

Este foarte aproape de Coşbuc şi pe undeva de poezia eminesciană :

,, Aş vrea să văd odată

Căsuţa văruită,

Pe maica supărată,

Nevasta văduvită,

Pe tata nins de vreme,

Copiii plini de dor,

Să-i mai sărut odată

Şi-apoi să mor, să mor’’.

Poezia care a stârnit un interes cu totul deosebit este ,, Versul primăverii 1915’’. Aici dorul şi jalea pricinuite de plecarea pe front sunt prezentate cu o sensibilitate răscolitoare :

,, Toate-ar trece aşa pe rând

Dac-ar fi dorul mai blând,

Dar dorul unde se lasă,

Lacrimilor face casă,

Inima o tot apasă’’.

Tot din mărturisirile fiului său rezultă că înafară de poeziile cuprinse în broşura,, Dor şi jale’’, poetul mai avea şi altele pe care le-a găsit într-un carneţel şi în perioada celui de-al doilea război mondial le-ar fi încredinţat profesorului Octav Botez, dar acesta a decedat în 1943 şi carneţelul n-a mai putut fi recuperat.

O soartă tot atât de neplăcută au avut cele 100 de poezii populare pe care tot fiul poetului le încredinţează profesorului de muzică, Alexandru Ionescu Butaş pentru a fi puse, unele dintre ele, pe note, dar nu mai ştie ce s-a întâmplat cu ele.

Abia după revoluţia din decembrie , profesorul Gavril Istrate a găsit timpul necesar să se aplece mai mult asupra operei tatălui său, tipărindu-i cea mai mare parte a poeziilor şi scrisorilor în revista,, STUDII ŞI CERCETĂRI ETNOCULTURALE, VOLUMUL VIII, 2003.

Despre poetul Gavrilă Istrate au mai scris de-a lungul vremii : Ariton Rogneanu, Pop Petru, Teodor Tanco, Mihai Vărăreanu şi alţii. Articolele lor au fost publicate în diferite reviste şi ziare în care aduc un elogiu acestui minunat om al Neposului. În revista ,, Vatra, nr. 8, 1935, Ariton Rogneanu îşi intitulează articolul,, Rânduri despre un poet ţăran’’, Petru Pop , în ,, Plaiuri năsăudene’’, nr 2-3 din 1943,, Un poet ţăran din ţinutul Năsăudului : bădiţa Gavrilă Istrate din Nepos, Teodor Tanco dă medalionului său din ,, Virtus Romana Rediviva’’, titlul ,, Rânduri despre ţăranul poet Gavril Istrate’’, iar fiul poetului semnează lucrarea amintită,, Un rapsod de pe Valea Someşului’’

Gavrilă Istrate şi-a petrecut mulţi în tranşeele celei dintâi conflagraţii pe frontul din Galiţia, Italia, Bosnia sau în altă parte a Europei. Războiul i-a provocat multă suferinţă în urma căreia se va stinge din viaţă la 20 octombrie 1926 , la numai 42 de ani ,lăsând în urmă o familie îndurerată şi lipsită de posibilităţi materiale.

Poetul ţăran din Nepos n-a rămas străin nici de problemele sociale ale Neposului. S-a implicat cu tot dinadinsul în îndelungatele procese ale neposenilor cu saşii din Pintic. El este semnatarul memoriului către împăratul de la Viena din 15 februarie 1915 prin care el cere să se facă dreptate acestor locuitori, foşti grăniceri ai ţinutului năsăudean. Pleacă într-o delegaţie către împărăţie , dar nu reuşeşte să se fie primit. I se promite doar prin intermediari că problema semnalată va intra în atenţia Curţii Imperiale.

Autorităţile districtului bistrţean au luat însă măsuri de anchetare a întregii delegaţii, iar unii dintre aceştia, printre care şi Gavril Istrate au fost trimişi la închisoare pentru simplul fapt că au îndrăznit să se plângă împărăţiei.

În presa vremii au apărut numeroase articole din care se părea că demersurile neposenilor nu vor rămânea nerezolvate . Iată câteva titluri care alarmau populaţia acestui ţinut :,, Ţăranii din Nepos îşi caută dreptatea’’, ,, Oala nedreptăţilor se sparge’’, ,, O deputăţie de ţărani la Mj. SA’’, ,, Ţăranii din Nepos sunt chemaţi la ascultare’’, ,, Tot necazul neposenilor’’ şi altele. Şi toate acestea şi-au găsit rezolvarea abia după încheierea celui de-al doilea război mondial.

Viaţa şi vitregiile ei l-au făcut pe Gavrilă Istrate să-şi pună în valoare şi deprinderile sale meşteşugăreşti. După ce s-a întors bolnav de pe front şi nu mai avea puterea să facă toate drumurile pe jos, ca mai înainte, şi-a cumpărat un cal pentru o trăsurică pe care şi-o lucrase singur, o adevărată bijuterie. Devenise un meşter priceput , drept pentru care a fost contractat pentru a reconstrui podul acoperit de peste Someş pe care îl construise tatăl său, Toader Cifor Istrate şi pe care într-o nouă fază, în 1949 , avea să-l refacă fratele său , Grigore, primar în vremea aceea, în Nepos.

În viaţa lui scurtă, a mai fost subprimar şi apoi primar. De numele lui se leagă indiguirea Someşului, în partea de răsărit a satului, la Gura Văii Corbului. A funcţionat, de asemenea , în aceeaşi perioadă de după război pe un post de învăţător, dar a trebuit să-l părăsească repede din cauza insistenţei mamei sale care nu-şi vedea pământul nelucrat din cauza aceasta . El nu uită nici de frumoasele clipe în care l-a cunoscut pe Liviu Rebreanu , pe atunci ajutor de notar în comuna Nepos, dar şi idila acestuia cu învăţătoarea Virginia Grivase, prototipul Virginiei Gherman din romanul ,, Ion’’ .

Gavrilă Istrate se înscrie în pleiada oamenilor de aleasă cultură a comunei Nepos care a lăsat comunităţii o frumoasă amintire şi cea mai aleasă comoară a sufletului ţărănesc.