Un bibliofil la 98 de ani

Profesorul universitar Gavril Istrate este unul dintre acei mulţi oameni în casa căruia, cartea s-a adunat spre desfătarea sufletului. Din copilărie şi până astăzi, la vârsta senectuţii, profesorul ieşean se bucură cu o mereu neostoită energie lăuntrică de minunăţia cuvântului scris cu har şi măiestrită artă. Şi pentru că iubeşte cuvântul, îi sunt dragi cărţile, cărţile cele frumoase şi grele de sensuri pe care le adună şi le cercetează cu nobila împătimire de o viaţă.
Tatăl său, Gavrilă Istrate din Nepos, un ţăran modest cu patru clase primare, încă din tinereţe, avea strânse în casă peste 500 de volume din literatura naţională şi universală.. Era un lucru rar întâlnit în casele ţărăneşti, la vremea când războaiele mondiale bântuiau peste România .Avea ceva aparte pentru înţelepciunea şi frumuseţea cărţilor, dar şi pentru cititul lor. Chiar el este autorul unui volum de versuri populare prin care s-a remarcat ca un vestit rapsod de pe Valea Someşului. De la el se păstrează vreo 600 de scrisori de pe front, dintre care, multe sunt scrise în versuri pline de dor, jale şi suferinţă.
În atmosfera muncilor de câmp, iar în clipe de răgaz sub ,, zăbava cetitului’’, a crescut şi s-a format acest suflet tumultos, sensibil şi capabil de elanuri, neastâmpărat şi dornic mereu să afle şi să împărtăşească şi altora bucuria lăuntrică. Învăţătorul său Andron Petri, zis şi hordouanul, pentru că era din Hordoul lui Coşbuc, i-a transmis pasiunea pentru citit, iar profesorii năsăudeni i-au ridicat-o la rang de cult, ca apoi, universitatea să i-o transforme într-o necesitate existenţială. Renunţa la unele lucruri, poate chiar strict necesare, ca să-şi cumpere cărţi, cu riscul de-a suferi din multe puncte de vedere. Era bucuros când cineva îi dăruia vreo carte, se simţea fericit când cei apropiaţi îi făceau un asemenea cadou, precum unchiul său Ioan din Rodna, sau fratele Grigore din Bistriţa.
Spiritul lui subţire şi entuziasmul său niciodată domolit pentru carte i-au dat puterea de a strânge o bogată comoară spirituală. În camera sa de lucru din apartamentul de pe strada care poartă numele criticului literar Garabet Ibrăileanu, personalitatea care i-a luminat viaţa şi întreaga sa carieră de vestit dascăl universitar, se află tomuri grele din clasicii noştri şi din literatura universală, ediţii rare, reviste de tot felul, albume şi fişe de studiu, manuscrise care în ultima vreme au văzut lumina tiparului. ,,În această încăpere de sihastru dăruit cărţilor şi limbii române’’, profesorul Gavril Istrate stă încă aplecat să soarbă lumina din carte, chiar dacă se află la o vârstă atât de înaintată. Nu de mult, m-a rugat într-o scrisoare să-i trimit veşti din lumea culturală a Năsăudului. Îi este dor de oamenii şi locurile natale.
Preţuindu-i ca orice ardelean, pe Coşbuc, Goga şi Blaga, a intreprins numeroase studii despre viaţa şi opera lor, dar a fost fascinat de scrisul lui Mihail Sadoveanu al cărui operă se află în întregime pe rafturile bibliotecii sale. Tot aici se găsesc cărţi rare pe care nici marile biblioteci nu le au. E cazul acelei prime ediţii din Hogaş pe care profesorul o socoteşte minunea minunilor bibliotecii sale.Când vorbeşte despre carte i se umple inima de bucurie. Este lucid , în ciuda anilor mulţi care-i poartă pe umăr şi recită din memorie zeci de poezii din clasicii noştri. Cu un asemenea om, nu te plictiseşti niciodată.
În ultimii ani, cunoscând lipsa de carte a bibliotecii din satul în care s-a născut, şi-a întors ochii sufletului spre aceste meleaguri şi ori de câte ori a venit să-i vadă pe cei dragi şi-a pus ,, în traistă’,’ca badea Cârţan, zeci de volume pentru şcoala din Nepos care îi poartă cu onoare numele. În întâlnirile sale cu elevii, n-a uitat să le spună cum a citit în întregime romanul ,, Baltagul’’, venind cu căruţa pe drumul de la Dorna la Nepos. Era un îndemn la lectură pentru elevi şi un semnal de alarmă pentru preţuirea cărţii. Pentru Gavril Istrate, fiecare carte vibrează ca un clopot în sufletul său şi îl cheamă să stea de vorbă cu ea. Este fermecat de comoara sa pe care , ,,nu a privit-o numai, ci s-a afundat într-însa, a cercetat-o şi a scris pe marginea ei’’, asemeni monahului de la Rohia.