Ioan Oltean: „În maximum 10 zile vom avea şi un prefect nou al judeţului”
În politică, totul este posibil. Din adversar, devii peste noapte, partener politic, mai ales când primează interesul judeţului, şi se împart instituţii şi funcţii. La această concluzie, au ajuns şi liderii celor două formaţiuni politice aflate la guvernare, Ioan Oltean (PD-L) şi Radu Moldovan (PSD).
„Am avut mai multe întâlniri cu Radu Moldovan , cu scopul de a implementa programul de guvernare. Am reuşit în cea mai mare parte să ne punem de acord, şi azi, mâine, vom mai avea una, două întâlniri pentru a finaliza aceste discuţii. Am avut şi o întâlnire colectivă la Primăria Bistriţa, care a decurs normal, fără incidente. Sunt convins că situaţia de tensiune din trecut va fi înlocuită treptat, cu o colaborare la nivelul comunităţii locale”, a declarat preşedintele PD-L B-N Ioan Oltean în cadrul conferinţei de presă săptămânale.
Cât despre împărţeala deconcentratelor, Ioan Oltean a evitat să precizeze ce instituţii intră în portofoliul PD-L, cu excepţia Direcţie Generale a Finanţelor Publice, unde se ştie deja că noul director va fi Sabin Ilieşi. „Mai sunt câteva proceduri de străbătut, înainte ca Sabin Ilieşi să fie numit director la Finanţe. Una dintre ele este să devină funcţionar public, ceea ce înseamnă că trebuie să rămână doar un simplu membru de partid. În momentul în care va fi numit director general, nu ăţi va mai putea păstra funcţia de prim-vicepreşedinte PD-L”, a completat Oltean.
De asemenea, deputatul PD-L a mai precizat jurnaliştilor prezenţi că „în maximum 10 zile, vom avea şi noul prefect al judeţului, pentru a intra în normalitate”.
Citiţi şi:
- Sabin Ilieşi este noul director al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice B-N
- Sabin Ilieşi, susţinut de BPJ PD-L pentru candidatura la funcţia de prefect
- Cine va fi prefectul „portocaliu”: Sabin Ilieşi, Gheorghe Tuţă sau Filip Moisil
- Proiectele candidaţilor PD-L pentru mediul rural
- Sabin Ilieşi şi Doris Moldovan, obligaţi să dea din nou concurs
Adaugă comentariu nou