De la drumul de pământ la asfalt
Primarul din Milaş, în cel de-al 19-lea an de când este edil şef al comunei, are şi pentru anul 2009 proiecte îndrăzneţe şi se gândeşte ca împreună cu factorii abilitaţi aceste proiecte să fie şi materializate. Astfel, într-o cooperare cu vecinii din Miceştii de Câmpie, primarul Iosif Gabor doreşte ca prin fonduri guvernamentale, la Măsura 322 să asfalteze uliţele comunei, în prima etapă pe 7 kilometri. Vorbind de asfaltare, primarul aşteaptă să vadă dacă se vor continua lucrările specifice, respectiv asfaltarea a încă 4 kilometri, drum judeţean care a rămas nemodernizat încă de anii trecuţi. Telefoane, intervenţii, drumuri sunt tot atâtea acţiuni pe care primarul, încă din prima lună a anului, le face pentru ca şi proiectele anului în curs să nu rămână doar simple promisiuni.
În centrul de comună, respectiv la Milaş, soseşte de trei ori pe săptămână un medic de la Bistriţa pentru a asigura asistenţa necesară bolnavilor din zonă. Ca atare, au fost create condiţii bune pentru medic şi bolnavi, în perioada următoare urmând ca să fie începută o licrare importantă, şi anume încălzirea centrală a dispensarului, un local modernizat şi întreţinut corespunzător.
Citiţi şi:
- Drumul de la „Mãria din Deal” şi mai departe, spre Mureş, asfaltat dupã mai bine de trei decenii
- Iosif Gabor, din decembrie 1989, primar la Milaş! Din februarie 1992, ales tot din primul tur!
- Luna curăţeniei de toamnă la Milaş
- Luna curăţeniei de toamnă la Milaş
- S-a finalizat reabilitarea drumului 41
Adaugă comentariu nou