Agresori pe Calea Moldovei
Dumitru S. de 21 de ani şi Ioan S. de 22 de ani, ambii din localitatea Matei, în timp ce se aflau în piaţa din zona Calea Moldovei, din municipiul Bistriţa, l-au agresat pe un bărbat din Sângeorzu-Nou, cu scopul de a-l deposeda de cele aproximativ 20 de bucăţi de platbandă pe care acesta le ţinea în mână. Îndată ce au reuşit acest lucru, agresorii au dispărut în grabă. Imediat, jandarmii care au ajuns la faţa locului s-au interesat de situaţia creată şi au pornit pe urmele agresorilor. Din fericire aceştia au fost prinşi în zona localităţii Sărăţel. Platbanda a fost recuperată şi returnată în totalitate păgubitului, care nu a avut nici o altă pretenţie de la agresori, hotărându-se să nu depună plângere împotriva acestora. „Cei doi au fost sancţionaţi însă de jandarmi cu câte o amendă de 200, respectiv 500 de lei pentru provocare şi participare la scandal”, comunică ofiţer relaţii publice lt. Georgeta Căşvan.
Citiţi şi:
- Cristina Iurişniţi: Brățările electronice pentru agresori, o urgență pentru statul român
- Deputat Cristina Iurişniţi: Modificările aduse justiției – risc crescut pentru victime, avantaje pentru agresori
- 7 agresori, în vizorul Poliţiei Şintereag
- Trei agresori, trei victime şi un scandal
- Jandarmii au salvat 3 tinere din mâna unor agresori, la Prundu Bârgăului
Adaugă comentariu nou