În următoarea şedinţă,

SS BN va dezbate situaţia lui Podaru

Sub titlul „Un pariu mult prea costisitor”, Aurel Podaru a transmis presei un comunicat prin care preciza faptul că este prezent în antologia „Pretexte” a Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud cu „Zăluda”, proză în care a copiat un fragment din romanul „Donul liniştit” de Mihail Şolohov. Situaţia „nefericită” a plagiatului a fost descoperită de poetul runcan, Vasile Dâncu. Se pare că, Aurel Podaru a făcut acest gest în urma unui pariu cu scriitorul Ion Radu Zăgreanu, pariu care a mers însă prea departe, motiv pentru care Podaru şi-a înaintat cererea de demisie şi din Uniunea Scriitorilor din România. Printr-un comunicat, Andrei Moldovan, preşedintele SS BN, spune că în această perioadă Aurel Podaru este plecat din judeţ şi că „la sfârşitul lunii, când va veni, în cunoştinţă de cauză vom discuta şi vom lua împreună, într-o Adunare Generală, decizia cea mai potrivită”, adică dacă se va cere sau nu demisia din SS BN.

Reamintim faptul că Aurel Podaru este cel care se ocupa de primirea dosarelor pentru noi membri în SS BN. În acelaşi comunicat transmis membrilor Societăţii, Andrei Moldovan spune că vor fi acordate premiile SS BN pe anul 2008.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5