Cine sunt si ce planuri au noii acţionari de la Rombat: într-o primă fază, crearea de 70 de noi locuri de muncă

Rombat, cel mai mare producător de baterii auto din România, are un nou acţionar majoritar: compania olandeză Metair International Holdings Cooperatief U.A., parte a grupului sud-african Metair Investment Limited.

Potrivit reprezentanţilor companiei, negocierile au durat peste un an şi au fost finalizate miercuri, 14 martie, prin semnarea contractelor.
Ioan Repede, directorul general al Rombat, a subliniat la Realitatea TVBistriţa, în cadrul emisiuni ,,Bistriţa în Realitate”, că noul acţionar va susţine în continuare dezvoltarea companiei, pledând pentru ,,un viitor sigur” pentru angajaţi.

,,În acest moment la Rombat Bistriţa avem 520 de angajaţi, care nu sunt în pericol de a-şi pierde locurile de muncă. Noul nostru proprietar, Grupul Metair este un investitor strategic pentru noi, şi într-o primă fază vor fi create 70 de noi locuri de muncă”, a declarat telefonic, Ioan Repede.

Întrebat ce va face în continuare, odată cu preluarea acţiunilor de către cei de la Metair Investement Limited, Repede a spus că, deocamdată va rămâne la conducerea companiei.
,,Faptul că domnul ioan Repede va rămâne la conducerea companiei este o garanţie pentru bunul mers al investiţiei”, au precizat Andrei Rusu (viceprimar municipiul bistriţa) şi Luca Iancu (vicepreşedintele CJ), prezenţi în studio.

Acum, Metair controlează 99,16% din acţiunile producătorului local. Potrivit unui comunicat de presă remis de grupul sud-african către investitori, valoarea exactă a tranzacţiei este de 42.800.571 euro, care vor fi plătiţi după următorul calendar:
• 37,7 milioane de euro, din care două milioane de euro constituie garanţie, până joi, 22 martie 2012
• 3, 02 milioane de euro pe 30 martie 2012
• 1, 02 milioane de euro, cu tot cu dobânda în euro calculată la nivelul dobânzii interbancare de la Londra, pe 17 iulie 2013.

Suma a fost plătită din resurse de cash existente şi din datorii încasate de la terţi. Metair a achiziţionat prima parte a acţiunilor, 90,05% din Rombat de la compania Trebela Limited, de la cei doi acţionari principali ai Rombat, Dorel Goia şi Ioan Repede, precum şi de la alţi acţionari minoritari.

Partea a doua, de 9,09%, a fost achiziţionată de la alţi acţionari minoritari ai Rombat. Ioan Repede, directorul general al Rombat, a subliniat că noul acţionar va susţine în continuare dezvoltarea companiei, "un viitor sigur" pentru angajaţi.

,,Investiţia noastră în Rombat arată încrederea pe care o avem în România ca ţară", a spus şi Theo Loock, managing director al Metair. Grupul Metair Investments Limited cuprinde companii care desfăşoară activităţi în domeniul producţiei şi distribuţiei, predominant în industria auto. Din grup fac parte First National Battery (cel mai mare producător de baterii din Africa de Sud, cu peste 2,2 milioane de unităţi produse anual), Lumotech, Hesto Harnesses, Smiths Manufacturing, Smiths Plastics, Supreme Spring and Ate, Tenneco Automotive Holdings, Unitrade şi Valeo Systems South Africa. Printre clienţii Metair se numără Daimler Chrysler, General Motors, Nissan, Toyota, Volkswagen, BMW şi MAN. Grupul a înregistrat anul trecut venituri de 429,4 milioane de euro, în creştere cu 14,4% faţă de 2010. Prin achiziţionarea pachetului majoritar al Rombat, Metair intră pe piaţa producătorilor europeni.

Comentarii

19/03/12 09:50
Un cititor

Daaaaaaa... se creaza niste locuri de munca in plus... dar mie unul nu-mi "miroase" bine absolut deloc ! Ceva-i "putred" aici la mijloc... !!! Eu stiam ca "Romu bat"... este o "firma" profitabila si bine situata in topul productiv al judetului si al tarii !Ce i-au determinat sa renunte la ea si s-o vanda unor africani... refuz sa pricep !
Azi,maine, Ardealul va fi "cumparat " de unguri,de nemti si de austrieci, Moldova de rusi,Banatul,Oltenia ,Muntenia si Dobrogea probabil de italieni,greci, turci sau de arabi... si de mai stiu eu cine...
Ce ma deranjeaza mai tare, este faptul ca desi toata "lumea" ,ne face de toata "caca"-ua... totusi... "toata lumea"... vrea sa ne "cumpere" !!! Au constatat "EI"... faptul ca aici s-a rasturnat "caruta cu prostii" cumva (???)... sau faptul ca aceasta "caca"-o are o valoare foarte mare ... totusi ... cumva ??
Eu tin minte pe fostul primar comunist d.l Weitgertner ( Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace , ca vanator fiind, demult este trecut in Plaiurile vanatorii... ), care disciplinar, dupa ce a calcat si a omorat cu masina sa un om in Viisoara, a fost "mutat" disciplinar si pus director la firma care se ocupa de " caca"... si intr-o sedinta publica, tuturor le-a spus ca habar n-avem noi ca de fapt, aceasta "caca"... sta la baza tuturor rosiilor, ardeilor si celorlalte leguminoase pe care le consumam cu atata placere ... de la fostele sere ale ILF-ului din Bistrita...

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5