Ioan Oltean: Violenţa se manifestă acolo unde este ură, răutate, duşmănie
Despre violenţă putem vorbi foarte mult pentru că o întâlnim la tot pasul, pe stradă, la locul de muncă, oriunde ne ducem nu scăpăm de ea. Mai nou este tot mai prezentă şi în politică, iar faptul că Raluca Turcan şi un grup de parlamentari au avut curajul şi puterea de a se lupta şi a crea un cadru legislativ în cel mai sensibil domeniu al vieţii noastre, acolo unde violenţa este prezentă şi, de multe ori face ravagii, în familie, este un merit suplimentar.
Întâlnim violenta în bufet, în crâşmă, în restaurante, pe stadioane, în Parlament, la locurile de muncă. Nu există în lumea aceasta un loc în care violenţa să nu aibă un loc de manifestare. Crearea unui cadru legal prin care noi să putem să o prevenim şi să o înlăturăm este binevenită.
Violenţa se manifestă acolo unde nu este armonie, unde este ură, răutate, duşmănie. Noi, dacă nu avem puterea prin forţa noastră să o prevenim în societate prin libera manifestare, prin liberul consimţământ, atunci să avem puterea să creăm cadrul legal prin care să o limităm, să o înlăturăm. Eu îmi doresc să nu mai întâlnesc violenţa în politică fiindcă este extrem de dezagreabilă oriunde ar fi ea.
Citiţi şi:
- Biserica Ortodoxă Română îndeamnă la rugăciune, pace, dialog. Ura, violenţa și polarizarea societății nu sunt benefice pentru ţară
- VORBIND CU DUMNEZEU
- 1 Decembrie. Te iubesc de te-aș omorî, frate!
- Meditaţie la Duminica a 19-a după Rusalii(Iubirea vrăjmaşilor)
- Meditaţie la Duminica a XIX-a după Rusalii
Adaugă comentariu nou