Părintele Vasile Beni despre iubirea vrăjmaşilor

,,Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi-le şi voi lor”
Ar fi titlul la meditaţia de astăzi nu înainte de a spune că adevăratul test al iubirii nu este iubirea prietenilor noştri, ci iubirea duşmanilor iar tema evangheliei din această duminică vrea să ne descrie ,,relaţia creştinului cu duşmanul”.Dumnezeu ne cere să fim în relaţii bune până şi cu duşmaniii noştrii.Pentru că viaţa lui Iisus a fost o istorie de iubire care nu se termină niciodată.De la naştere şi până la moartea şi învierea Sa,El nu a vorbit decât despre iertare ,pace,despre dreptate,iubire şi despre milostivire.Prin urmare nu trebuie să aşteptăm schimbarea duşmanului ca doar apoi, să îl iubim. Mai întâi trebuie să îl iubim, dacă dorim să se schimbe.Dar mai bine haideţi să vedem ce ne spune sfânta evanghelie de azi şi ce comportament trebuie să aibă creştinul: „Zis-a Domnul: Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea. Şi, dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru; iar dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Însă voi iubiţi-i pe vrăjmaşii voştri şi faceţi-le bine şi daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, iar răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.“Textul evanghelic de astăzi este un fragment din „Predica de pe munte“,pe care am putea-o defini „Evanghelia sfaturilor“ fiindcă Iisus dă celor dispuşi să-L asculte nişte sfaturi nemaiauzite până la El în nici o altă religie a lumii. De aceea zice: Dar, Eu vă spun vouă celor care Mă ascultaţi; iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă. Începând cu „dar“, Iisus îi diferenţiază categoric pe cei care sunt dispuşi să-L asculte împlinindu-I cuvântul de cei care aleargă după altceva şi altcineva decât Dumnezeu şi împotriva cărora a şi pronunţat „vaiurile“ (vers. 24-26). Sentimentul de iubire există în toată lumea şi îmbracă o multitudine de forme, întrucât fără iubire ea n-ar putea supravieţui. Se mai ştie că toate moralele umane şi implicit religiile lumii îndeamnă la iubire, numai că Hristos aduce marea noutate din partea Părintelui ceresc, porunca de a ne iubi chiar şi duşmanii.
Cine sunt duşmanii pe care trebuie să-i iubim-când Iisus ne îndeamnă să ne iubim pe duşmani poate ne întrebăm cine sunt aceştia?
În textul de faţă, Iisus este destul de explicit când sugerează pentru ascultători care ar putea fi duşmanii pe care trebuie să-i iubeşti. În primul rând, duşmanii potenţiali ar fi cei care mă urăsc, chiar dacă nu-i neapărat necesar să-mi poarte o ură de moarte, însă îmi pot deveni duşmani fiindcă nu-mi agreează felul meu de a vorbi, de a lucra etc. Îmi pot fi sau deveni duşmani cei care nu sunt de acord cu mine, cei cu care sunt nevoit să concurez pe linie profesională, cei care nu sunt de acord cum mă îmbrac, ce opţiuni politice am şi cu cine votez ori chiar nu le place cum mă rog ,de unde se poate trage concluzia de netăgăduit că, nu de puţine ori, în viaţă este mai greu a te păzi să nu devii tu duşmanul semenilor tăi. Se ştie că sunt şi oameni paşnici din fire care pot afirma fără tăgadă că nu au nici un fel de duşmani, însă esenţial este nu doar să nu ai tu însuţi duşmani, ci mai ales să te străduieşti să nu devii tu duşmanul altora. Teoretic pare a fi destul de uşor să declari că poţi iubi pe toată lumea, şi mai ales este extrem de simplu să-i iubeşti pe cei de la distanţă şi pe cei ale căror interese nu se intersectează în nici un fel cu ale tale. Să ne gândim doar la cât de sinceră şi cu totul nevinovată este iubirea copiilor, a fraţilor întreolaltă, dar după ce cresc şi intră în competiţie pentru împărţirea averii părinteşti, imediat devin duşmanii cei mai înverşunaţi, pe toată viaţa. Ştia Hristos foarte bine comportamentul uman şi de aceea spune că „omul va avea de vrăjmaşi pe cei din casa lui“ (Mt. 10, 36; Mih. 7, 6).
Cum? Să iubim pe vrăjmaşii noştri? Ne întrebăm de multe ori şi aflăm o raţiune ,cum să iubesc pe cei care îmi fac rău,pe cei care mă vorbesc de rău? Pe acei care ne fac rău? Pe acei care se bucură de durerea şi suferinţa noastră? Se poate o astfel de poruncă? În societate, întâlnim oameni răutăcioşi, invidioşi, egoişti, dar nu trebuie să-i tratăm cu răzbunare, ci cu bunătate, pentru că ei sunt fii ai lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, care nu pot fi trecuţi cu vederea.În Epistola către Romani, întâlnim o splendidă învăţătură cu privire la bunătate şi un puternic îndemn să fim mărinimoşi cu cei ce ne jignesc, ne prigonesc sau nedreptăţesc, lăsând apărarea noastră pe seama lui Dumnezeu (Rom. 12, 18-21).În Evanghelia de astăzi, Hristos Domnul ne spune: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Lc. 6, 31). Într-acolo trebuie să tindem, încât ocărâţi fiind, să binecuvântăm, prigoniţi fiind, să răbdăm, huliţi fiind, să mângâiem (I Cor. 4, 12-13) şi să luăm aminte că, fiind buni şi iertând pe alţii, ne iertăm pe noi. Prin bunătate devenim asemenea lui Hristos şi ne facem părtaşi slavei Sale fără de sfârşit. De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel ne povăţuieşte: „Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi-vă cu bunătate” (Col. 3, 12). Şi trei ar fi motivele majore pentru care trebuie să ne iubim duşmanii: în primul rând pentru că ei au nevoie de iubire; şi în al doilea rând pentru că doar iubirea are forţa necesară pentru a transforma un duşman într-un prieten.Dar mai există şi un al treilea motiv, evident. Răspunzând la ură cu ură, nu faci decât să multiplici ura.
Domnul a spus: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.” Cu aceste cuvinte începe Evanghelia iubirii vrăjmaşilor. La urma urmelor, dacă vrem ca oamenii să nu ne fie duşmani, să nu le fim nici noi lor. Dacă e adevărat faptul că oricine pe lumea asta are duşmani, atunci de bună seamă că şi noi suntem duşmanul cuiva! Dar cum să-ţi fie omul prieten dacă tu îi eşti duşman?. Dacă vrei, deci, ca oamenii să-ţi fie prieteni, încetează mai întâi tu a le fi lor duşman, fă-te tu mai întâi prietenul lor. De îndată ce le vei fi semenilor tăi prieten, numărul duşmanilor tăi va scădea şi chiar va dispărea cu totul.Porunca lui Hristos de a face noi oamenilor ceea ce voim să ne facă şi ei nouă este atât de firească, atât de neîndoielnic bună, încât e de mirare şi e o ruşine că ea nu este obişnuinţă de zi cu zi între oameni. Nimeni pe lume nu vrea să i se facă rău; să nu facă deci nici el rău altora! Oricine vrea să i se facă bine; să facă şi el bine altora! Orice om vrea să fie iertat când greşeşte; să ierte şi el pe alţii! Fiecare vrea să-şi împărtăşească durerile şi bucuriile cu alţii; să se întristeze şi el de durerile altora, să se bucure şi el de bucuriile altora! Omul vrea ca alţii să vorbească bine despre el, să-l cinstească, să-l hrănească dacă e flămând, să-l cerceteze dacă e bolnav şi să-l apere dacă e prigonit; să facă şi el altora toate acestea.Iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Nu zice: „Să nu întoarceţi rău pentru rău", pentru că este prea puţin; înseamnă doar răbdare. Nici nu zice: „Să iubiţi pe cine vă iubeşte", pentru că aceasta este iubire pasivă; ci zice: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri; nu doar să-i răbdaţi, ci să-i iubiţi. Iubirea este o virtute lucrătoare.Pentru a înţelege, nu avem nevoie decât de o minte sănătoasă! Căci toţi ştim ce vrem să ne facă nouă oamenii. Vrem să ne urască? Vrem să ne facă rău? Vrem să ne pârască? Vrem să ne târască prin judecăţi? Niciodată! Toţi vrem ca oamenii să ne facă numai bine! Vrem să fim iubiţi. Vrem să fim ajutaţi. Vrem să fim ascultaţi. Să fim priviţi cu încredere.
Ce ne spune părintele Sofronie despre iubirea vrăjmaşilor ?pentru părintele Sofronie, această poruncă a lui Hristos este nici mai mult nici mai puţin decât „piatra din capul unghiului a Evangheliei”. Este singurul remediu la toate relele, criteriul ultim şi de neînlăturat al credinţei adevărate, al comuniunii adevărate cu Dumnezeu, al adevărului în Biserică. Cine are puterea iubirii pentru duşmani cunoaşte pe Hristos în duh şi în adevăr. Cine, din contră, nu o are, este prizonierul morţii, încă nu este „ortodox”, adică nu-l cunoaşte pe Dumnezeu „aşa cum este El”.Practic, în ce constă iubirea vrăjmaşilor? În faptul că preferăm să fim ucişi în loc să ucidem, spune părintele Sofronie. „Nu trebuie să ucidem pe vrăjmaşii noştri, ci să-i învingem prin iubire. Să ne amintim că răul absolut nu există şi că singur absolut este Binele care nu are început. Porunca de a nu răspunde răului cu răul (Matei 5, 39) este metoda cea mai eficace de a lupta cu răul”. A lupta prin forţă înseamnă a înlocui o violenţă cu alta şi a întreţine astfel dinamica răului. Prin natura ei, nu poate dura o veşnicie. Biruinţa martirilor şi a sfinţilor este, în schimb, o adevărată slavă. Ea rămâne în vecii vecilor.”Spre încheiere mă opresc la cuvintele sfintei scripturi din epistola către Romani cap 12,18-21 care ne învaţă aşa:,dacă se poate pe cât stă în puterea voastră,trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.Nu vă răzbunaţi singuri,Deci dacă vrăjmaşul tău e flămând,dă-i de mâncare,dacă îi este sete dă-i să bea,căci,făcând acest lucru vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.Nu te lăsa biruit de rău,ci biruieşte răul cu binele”.Amin!