VORBIND CU DUMNEZEU

Pregătindu-mă să scriu câteva cuvinte despre aceste volume de poezii, am meditat din nou la rolul poeziei creştine în viaţa unui copil al lui Dumnezeu dar şi la importanţa pe care Biserica Penticostală o acordă acestui mod de slujire. Pentru că, alături de ceilalţi slujitori ai Domnului, poeţii, prin harul dăruit lor, sunt printre cei mai prezenţi în viaţa Bisericii, creaţiile lor –puse pe muzică sau recitate- sensibilizând necontenit inimile şi sufletele, aşezând punţi de lumină şi deschizând feres-tre spre Cer, pregătindu-ne pe toţi pentru întâlnirea cu Dumnezeu.
Este o bucurie pentru mine –atât în calitate de scriitor şi editor (adică descoperitor al celor dăruiţi de Domnul cu Harul Poeziei în scopul promovării acestora la nivelul Comunităţii Penticostale din Bistriţa-Năsăud), să identific, prin voia Domnului, un nou poet –mai precis o poetă-, de astă dată din Comunitatea Penticostală a Maierului. Bucuria este cu atât mai mare cu cât, din cunoştinţele mele, este prima din Biserica Penticostală Maieru, căreia Domnul i-a hotă-rât depăşirea pragului uceniciei poetice prin recitarea versurilor sale în Biserică, scoa-terea de sub obroc a fructelor Harului ce i l-a dăruit şi trimiterea acestora, ca o che-mare şi un îndemn, poporului Său.
Nu încape nici o îndoială că ceea ce ne oferă spre lectură carţile de debut (Harul Domnului şi Eu nu-s decât condeiul Domnului) a tinerei poetei Oniţa Dumitriţa Varvari, reprezintă un complex act de mărturisire, o spovedanie dar şi o adevărată lecţie de morală creştină, despre rolul real al omului pe acest pământ, şi anume, slujirea, prin credinţă necondiţionată, a Stăpânului suprem, Împăratul şi Tatăl nostru Ceresc, Dumnezeu, A Fiului Său, Isus Hristos -Mântuitorul omenirii şi a Duhului Sfânt.
O viaţă, un suflet complex, o inimă cuprinzătoare a tuturor sentimentelor umane: bunătate, căinţă, credinţă nestrămută, îndoieli învinse, luptă pentru adevăr, răutatea minciunii cu toate aspectele sale negative, totul conlucrează la realizarea mesajului propus de autoare, şi anume: ceea ce simţi/rosteşti/scrii din suflet este cu adevă-rat valabil, deoarece este chiar mesajul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii.
Lecturând aceste volume am avut tot timpul senzaţia că mă aflu îngenuncheat în faţa Mântuitorului Iisus; că m-am transfigurat în autoarea cărţii: lacrimile de durere, lacrimile de credinţă mi-au udat şi mie obrajii, deodată cu ai ei, gheara răutăţii oamenilor mi-a sfâşiat şi mie sufletul, bucuria întâlnirii cu Domnul mi-a încălzit şi mie inima şi, de aceea, îi recunosc extazul transpus în versuri, deoarece şi eu l-am trăit împreună cu aceasta, vorbind cu Dumnezeu.
Reale, adevărate RUGĂCIUNI sunt aceste poezii ale Oniţei! Rugăciuni scrise pentru sufletul ei tânăr dar deja îndurerat şi ostenit, pentru mine şi pentru toţi oamenii ce trăiesc pe acest pământ. Poezii-rugăciuni menite -şi capabile!- să ne facă mai buni, mai blânzi, mai înţelepţi; să ne sensibilizeze inimile şi să le golească de ură, invidie, prostie, răutate, locul lăsat de acesta fiind umplut cu Duhul pe care D-zeu îl toarnă în fiecare om, lăsându-i în acelaşi timp liberul arbitru, ca să-l folosească spre creşterea sa spirituală şi a Bisericii, spre slava Tatălui Ceresc, a Fiului Său Iubit, Mântuitorul Iisus Hristos!
Prin aceste poezii-rugăciuni, autoarea încearcă şi reuşeşte! să-şi facă, în numele ei dar şi a tuturor oamenilor, mea culpa pentru toate slăbiciunile omeneşti cu care întâmpină şi întâmpinăm încercările trimise de Dumne-zeu şi, în acelaşi timp, ne dăruieşte, în versuri încărcate de simţire şi credinţă, un fir roşu, călăuzitor, firul Credinţei adevărate în Dumnezeu, Iisus Hristos şi Duhul Sfânt, singurul ce ne va duce acolo unde nădăjduim cu toţii să ajungem, în Împărăţia Cerului.
Îi doresc poetei creştine Oniţa Dumitriţa Varvari, în această sfântă zi de Aniversare a Naşterii Mântuitorului omenirii, Isus Crtistos, să rămână până la sfârşit în încrederea Tatălui Ceresc, a Mântuitorului Isus Cristos şi Duhului Sfânt, să ne bucure inimile şi sufletele cu nenumărate şi minunate fructe ale Harului dăruit ei, iar acestea, la rândul lor, să aducă, prin puterea şi chemarea Domnului, cât mai multe inimi la Dumnezeu!